Bețișoarele pentru urechi, interzise în UE! Ce obiecte NU se vor mai găsi magazine din 3 iulie

07 Iun. 2021, 06:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Iun. 2021, 06:01 // Actual //  MD Bani

Comisia Europeană a decis să reducă poluarea prin interzicerea vânzării în magazine a produselor din plastic, de unică folosință în toate statele membre. Prin această inițiativă, oficialii europeni își doresc să reducă impactul pe care îl are plasticul asupra mediului și să încurajeze reciclarea. Și asta pentru că, 80% din deșeurile care se găsesc în oceane sunt produse din plastic.

Astfel, începând cu data de 3 iulie, în UE se va aplica Directiva privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, iar unele dintre acestea, precum farfurii și tacâmuri de unică folosință, paie sau bețișoare de urechi, nu vor mai putea fi puse pe piață în statele membre.

Parlamentul European prevede, printre altele, interzicerea, începând cu 3 iulie 2021, a comercializării de produse specifice din plastic, respectiv tacâmurile si farfuriile de unică folosință, bețișoarele de urechi, paiele/bețele pentru amestecat băuturi.

Pe 21 mai 2019, Consiliul UE a decis mai multe măsuri , propuse de Comisie, pentru a reduce deșeurile marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosință care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, precum și echipamentele de pescuit abandonate și materialele plastice oxodegradabile.

Noile norme au introdus mai multe interdicții dar și criterii pentru colectare selectivă.

– interdicție privind anumite articole de unică folosință fabricate din plastic, în cazul cărora există alternative pe piață: bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, agitatoarele pentru băuturi, bețișoarele pentru baloane, precum și paharele, recipientele pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren expandat și toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile;

măsuri de reducere a consumului de recipiente pentru alimente și pahare pentru băuturi fabricate din plastic, precum și aplicarea unei marcări și etichetări specifice în cazul anumitor produse;

scheme de răspundere extinsă a producătorilor care să acopere costurile aferente eliminării deșeurilor, aplicate unor produse cum ar fi filtrele de tutun și echipamentele de pescuit;

– un obiectiv de colectare separată a sticlelor din plastic de 90 % până în 2029 (77 % până în 2025) și introducerea unor cerințe de proiectare pentru atașarea capacelor la sticle, precum și obiectivul de a include în proporție de 25 % plastic reciclat în sticlele PET începând cu 2025 și de 30 % în toate sticlele din plastic începând cu 2030.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.