Bolidul indestructibil al lui Putin. A costat peste un milion de dolari și rezistă și la atacurile cu bombe chimice

29 Mart. 2022, 11:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Mart. 2022, 11:16 // Actual //  bani.md

Mașina cu care călătorește Vladimir Putin este una demnă de filmele James Bond. Potrivit The Sun, este blindată și poate rezista chiar și atacurilor cu arme chimice. În plus toți pasagerii ar supraviețui chiar dacă mașina s-ar scufunda în apă, deoarece este complet etanșă.

Potrivit sursei citate, bolidul a costat 1.308.900 dolari. Are anvelope care nu se dezumflă atunci când sunt perforate, sticlă armată de 6 cm, un sistem de compresie a aerului pentru a proteja împotriva atacurilor cu gaz, blindaj și o ieșire de urgență prin portbagaj. Autoturismul a fost construit la institutul auto de stat NAMI din Moscova și realizat din piese produse în Rusia.

În plus, mașina aproape că nu are nevoie de șofer. Recunoaște semnele rutiere și își limitează viteza, iar atunci când se confruntă cu o coliziune poate muta automat scaunele pasagerilor într-o poziție mai sigură, strânge toate centurile de siguranță și închide toate ușile și geamurile. Are un motor V8 de 4,4 litri și o lungime de 7 metri, mai scrie The Sun.

Liderul de la Kremlin este un mare amator de lux. Chiar dacă averea sa rămâne unul dintre cele mai bine păstrate secrete, de-a lungul timpului, au apărut zvonuri despre extravaganțele lui Vladimir Putin.

Un astfel de zvon spune că, de curând, și-ar fi adăugat în portofoliul imobiliar un palat care ar fi de două ori mai mare decât Palatul Buckingham, din Londra. Potrivit tot unor zvonuri, deoarece nimic nu a fost confirmat oficial, acesta ar valora nu mai puțin de 270 de milioane de dolari. Palatul ar fi amplasat la marginea capitalei Moscova, într-o zonă exclusivistă destinată miliardarilor. Prorietatea s-ar întinde pe nu mai puțin de 37,7 kilometri pătrați.

S-a mai spus în ultimii ani că Vladimir Putin ar mai avea și o proprietate impresionantă pe malul rusesc al Mării Negre. Aceasta ar avea mai multe debarcadere, spații amenajate pentru aterizarea elicopterelor, mai multe grădini, dar o podgorie. În plus propietarea ar avea și un cinematograf privat și ar valora peste un miliard de dolari. Liderul de la Kremlin a negat public că ar deține această proprietate.

Unul dintre cei mai mari constatari ai lui Putin, Boris Nemțov, care a fost asasinat în 2015, spunea că are informații potrivit cărora, liderul de la Moscova ar deține 43 de avioane, 7000 de autoturisme și 15 elicoptere. La toate acestea s-au adăuga și un avion cu reacție.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

25 Feb. 2026, 14:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Feb. 2026, 14:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Certificatul de inspecție tehnică va avea un conținut minim standardizat, stațiile vor fi obligate să respecte cerințe clare privind infrastructura și echipamentele, iar inspecțiile vor fi efectuate după reguli tehnice uniformizate la nivel european. Acestea sunt doar o parte dintre schimbările prevăzute în proiectul hotărârii Guvernului de modificare a Regulamentului cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere.

Proiectul, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, introduce un model clar de certificat de inspecție tehnică, care va trebui să conțină cel puțin numărul VIN, numărul de înmatriculare, data și locul inspecției, indicația odometrului, deficiențele constatate, rezultatul verificării și data următoarei inspecții.

Stațiile de inspecție tehnică vor trebui să respecte cerințe minime stricte privind infrastructura și dotările. Lista include, în funcție de categoria și masa vehiculului, standuri de testare a frânelor, analizatoare de gaze, dispozitive de verificare a farurilor, echipamente pentru măsurarea emisiilor și dispozitive de conectare la interfața electronică a vehiculului (OBD).

Modificările nu se opresc aici. Se reglementează expres utilizarea datelor tehnice furnizate de producători la efectuarea inspecției, inclusiv pentru vehicule electrice și vehicule de interes istoric, iar producătorii vor fi obligați să pună la dispoziția stațiilor și autorităților informațiile necesare într-un format clar și accesibil.  În cazul reînmatriculării unui vehicul deja înmatriculat într-un alt stat, autoritățile moldovenești vor recunoaște certificatul de inspecție tehnică emis acolo, dacă acesta este valabil.

Potrivit datelor oficiale, la 1 ianuarie 2026, în Republica Moldova erau înmatriculate peste 1,3 milioane de vehicule, dintre care aproximativ 892 770 autoturisme, circa 233 987 camioane și 72 067 vehicule comerciale.

În primele 10 luni ale anului 2025, circa 3,1% dintre vehiculele verificate în trafic circulau fără certificat de inspecție tehnică valabil.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!