Bursele europene au închis joi în urcare. Sectorul tehnologiei a înregistrat cele mai mari creșteri

31 Dec. 2021, 13:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Dec. 2021, 13:12 // Actual //  MD Bani

Indicele paneuropean STOXX 600 a urcat cu 0,3%, fiind în creştere pentru a doua săptămână consecutivă, cele mai mari creşteri fiind înregistrate de sectorul tehnologiei, asistenţa medicală şi acţiunile companiilor de călătorie.

Majoritatea burselor europene, inclusiv indicii DAX din Germania, CAC 40 din Franţa, IBEX din Spania şi FTSE 100 din Londra, sunt pe cale să înregistreze câştiguri pentru a doua săptămână consecutiv. Cu toate acestea, riscurile unor decizii ferme ale băncilor centrale cu privire la creşterea presiunilor inflaţioniste şi preocupările persistente cu privire la un salt recent al cazurilor globale Omicron au limitat câştigurile, scrie money.ro.

Banca Centrală Europeană este aproape de a-şi îndeplini ţinta de inflaţie de 2% pe termen mediu şi poate anula stimulentele mai repede decât era planificat, dacă creşterea preţurilor continuă să depăşească aşteptările, a declarat şeful băncii centrale olandeze, Klaas Knot, unui ziar german.

”Traderii continuă să ignore ştirile despre numărul în creştere al pacienţilor cu varianta Omicron… Este îngrijorător faptul că numărul de cazuri este mare, dar ratele scăzute de spitalizare determină starea de spirit pe pieţe”, a spus David Madden, analist la Equiti Capital.

Indicele spaniol IBEX a crescut cu 0,5%, chiar dacă datele semnal au arătat că preţurile de consum din Spania au crescut în decembrie cu 6,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cel mai rapid ritm anual al inflaţiei din 1989.

Indicele UBEX a consemnat performanţe inferioare regiunii în 2021, cu un avans de aproape 8%, în comparaţie cu creşterea de 22% a STOXX 600.

Indicele francez CAC 40 a crescut cu 29,2% până în prezent, eclipsând câştigurile STOXX 600, susţinut de speranţele unei redresări economice, care au stimulat acţiunile producătorilor de bunuri de lux, chiar dacă perspectiva pentru cererea din Asia rămâne sumbră în noul an.

Mai multe burse europene vor fi închise vineri, inclusiv cele din Italia, Germania şi Spania, în timp ce bursele din Paris şi Londra vor avea program scurt în ultima zi din an.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!