Câți moldoveni își permit luxul din Maldive? Cât costă o vacanță de o săptămână

23 Mai 2022, 09:41
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
23 Mai 2022, 09:41 // Au Bani //  MD Bani

Biroul Național de Statistică a publicat informații despre activitatea agențiilor de turism și turoperatorilor în primele trei luni ale anului. Potrivit informațiilor, la serviciile agențiilor de turism au apelat 37,5 mii de turiști și excursioniști sau cu 29,6% mai mult față de ianuarie-martie 2021. Cei mai mulți dintre moldoveni au ales să se odihnească în Egipt și Turcia. De asemenea, una dintre destinații a fost Maldive, care nu este deloc ieftină.

Astfel, pe Insulele Maldive au ajuns 2,6% dintre moldovenii care au plecat în străinătate în scop de odihnă și recreere. Aici au ajuns mai mulți moldoveni decât în Ungaria sau Austria. Cele mai populare destinații în perioada ianuarie-martie 2022 au fost Egipt și Turcia.

Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească în:

  • Egipt (27,6% din total plecați în străinătate);
  • Turcia (17,7%);
  • Ucraina (16,3%);
  • România (10,2%);
  • Bulgaria (5,4%);
  • Emiratele Arabe Unite (5,1%);
  • Polonia (3,3%);
  • Insulele Maldive (2,6%);
  • Ungaria (2,3%);
  • Austria (1,0%).

Încasările agențiilor de turism și turoperatorilor din activitatea turistică în ianuarie-martie 2022 au însumat 199,0 milioane lei, înregistrând o creștere de 7,9% față de ianuarie-martie a anului precedent.

Vacanțele pe Insulele Maldive nu sunt deloc ieftine. În primul rând zborul este foarte scump. De exemplu, în perioada 23-29 mai, un bilet de avion Chișinău-Malé costă aproximativ 24,772 lei pentru o singură persoană dus-întors. Zborul durează aproape 42 de ore și are două escale.

În ceea ce privește cazarea există diverse opțiuni atât hoteluri mai accesibile cât și scumpe dacă vă doriți o vacanță de lux. Prețurile încep de la 300 de euro și pot pot ajunge la câteva mii.

26 Mart. 2026, 17:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Mart. 2026, 17:31 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un proiect de lege care vizează reglementarea pieței imobiliare din Republica Moldova propune reguli mai stricte pentru activitatea agenților imobiliari, inclusiv certificarea profesională obligatorie și crearea unui registru public al acestora.

Potrivit deputatei Marina Morozova, inițiativa legislativă urmărește creșterea transparenței și protejarea consumatorilor în relația cu agenții imobiliari.

Documentul prevede instituirea unui registru public accesibil cetățenilor, unde vor fi incluși toți agenții autorizați. Astfel, persoanele interesate vor putea verifica statutul acestora înainte de a încheia tranzacții.

„Fiecare cetățean va putea verifica cine este autorizat și cine nu”, a declarat Marina Morozova.

Totodată, proiectul introduce obligații stricte privind transparența financiară. Toate plățile efectuate în cadrul tranzacțiilor imobiliare vor trebui confirmate prin bon fiscal, iar perceperea unor taxe care nu sunt prevăzute în contract va fi interzisă.

În cazul încălcării noilor reguli, legea prevede sancțiuni severe, care pot varia de la amenzi până la retragerea dreptului de activitate pentru agenții imobiliari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!