„Nu știu dacă va fi contestată sau nu decizia autorităților franceze. Noi am contestat în instanțele locale, în condițiile în care sechestrul asupra vilei a fost aplicat în anul 2020. Deocamdată nu am discutat cu Vlad Plahotniuc ce pași va întreprinde”, a explicat Rogac.

Astăzi, 18 augut, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat într-un comunicat de presă că tribunalul judiciar din Thonon-les-Bains, Franța, a dispus aplicarea sechestrului asupra unui bun imobil din orașul francez Sciez – una din zonele de elită ale Franței – aparținând cetățeanului Moldovei, Vladimir Plahotniuc.

„Despre acest fapt, autoritățile franceze au informat Procuratura, printr-o notificare primită recent. Potrivit estimărilor autorităților franceze bunul sechestrat valorează peste 4,2 milioane euro, care convertiți ar depăși suma de 83,5 milioane lei. Sechestrul aplicat asupra acestuia are ca scop garantarea posibilității aplicării pedepsei complementare a confiscării bunului în cadrul dosarului penal investigat de procurorii din Moldova. Citând autoritățile cipriote, judecătorul de instrucție francez indică și faptul că învinuitul Vladimir Plahotniuc ar fi creat o rețea criminală la nivel național și internațional în 2009-2019, iar cu implicarea învinuitului Ilan Șor au înregistrat societăți cipriote și panameze în Anglia și au deschis conturi bancare pentru depunerea banilor deturnați din băncile din Moldova”, se arată în mesajul instituției.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

20 Mart. 2026, 17:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2026, 17:30 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta de valută de la persoanele fizice a crescut la 95,0% în luna februarie 2026, față de 90,3% în ianuarie, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei.

Evoluția a fost determinată de creșterea ofertei de valută din partea populației, care a ajuns la 242,8 milioane euro, în urcare cu 11,5 milioane euro sau 5,0% față de luna precedentă. În același timp, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a menținut practic stabilă, înregistrând o ușoară scădere de 0,2%, până la 255,7 milioane euro.

bănci şi finanţe
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
bănci şi finanţe
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie