Cel mai aglomerat tronson de cale ferată din țară va fi reabilitat. Vor fi folosite resursele oferite BERD, BEI și UE

03 Dec. 2021, 13:57
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Dec. 2021, 13:57 // Actual //  MD Bani

Tronsonul de cale ferată Bender-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cel mai aglomerat tronson de cale ferată din țară, care asigură tranzitul de mărfuri din România, Ucraina și Federația Rusă urmează să fie reabilitat. Parlamentul a dat undă verde asupra unui proiect de modernizare a acestuia va fi realizat din resursele oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Uniunea Europeană, scrie Realitatea.md.

Documentul prevede majorarea componentei pentru reabilitarea infrastructurii feroviare de la 27,5 milioane de euro până la 51 milioane de euro. Investițiile respective sunt importante pentru perspectivele de redresare a situației la Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei (CFM) și în domeniul transportului feroviar în ansamblu, se notează în argumentarea proiectului.

Tot astăzi, 3 decembrie, în cadrul ședinței plenare, deputații au aprobat, în prima lectură, proiectul de ratificare a  unui alt amendament la Acordul de împrumut cu BERD, care prevede dotarea CFM cu noi locomotive pentru transport marfă. În conformitate cu acest amendament de ordin tehnic, în textul acordului sunt substituite locomotivele multifuncționale destinate tracțiunii vagoanelor de pasageri și a vagoanelor marfare cu cele pentru tracțiunea vagoanelor marfare.

„Locomotivele pentru transport marfă sunt mai puternice și oferă posibilitatea de a trage garnituri mai lungi și mai grele decât cele multifuncționale. De asemenea, termenul de exploatare a acestora este mai mare de două ori”, a menționat Andrei Spînu, viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Acordul de împrumut dintre Moldova și BERD în vederea realizării proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare a fost semnat la 14 noiembrie 2014. Valoarea acestuia constituie 52,5 milioane de euro, inclusiv tranșa I (25 milioane de euro pentru achiziția locomotivelor) și tranșa II (27,5 milioane de euro destinate reabilitării infrastructurii feroviare). Împrumutul a fost acordat pe un termen de 15 ani.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.