Cele mai mari bănci comerciale din Polonia se unesc pentru a înființa o schemă de protecție

09 Iun. 2022, 10:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
09 Iun. 2022, 10:38 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Cele mai mari bănci comerciale din Polonia au anunţat că s-au unit pentru a crea o schemă de protecţie, care să le ajute să-şi asigure lichiditatea şi solvabilitatea, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, Alior Bank, BNP Paribas Bank Polska, ING Bank lšski, mBank, Bank Millennium, Bank Pekao, PKO BP şi Santander Bank Polska au fost de acord să înfiinţeze schema, care trebuie aprobată de Autoritatea de reglementare financiară din Polonia (KFN).

Schema va funcţiona în paralel cu soluţiile instituţionale existente, băncile obligându-se să facă plăţi anuale către Fondul de Garantare Bancară (BGF).

Cel mai mare creditor polonez, PKO BP, a estimat că valoarea contribuţiei sale la schemă va fi de 872 milioane de zloţi (203,7 milioane de dolari), ceea ce-i va afecta rezultatele din 2022.

Analistul Michal Konarski de la mBank susţine că iniţiativa ar trebui să aibă efecte neutre sau pozitive asupra rezultatelor băncilor, deoarece există posibilitatea ca BGF să reducă suma cu care fiecare bancă trebuie să cotizeze la Fondul de Garantare Bancară.

Băncile ar urma să profite anul acesta de pe urma creşterii dobânzilor, dar aceste evoluţii ar putea fi compensate de iniţiativele în favoarea celor care au credite ipotecare.

În aprilie, premierul polonez Mateusz Morawiecki anunţa, ca parte a planurilor de a-i ajuta pe cei care care au credite, crearea unui nou fond de ajutor de 3,5 miliarde de zloţi, finanţat din profiturile băncilor.

De asemenea, cele mai mari bănci comerciale din Polonia intenţionează să formeze o societate pe acţiuni care va gestiona schema de protecţie şi fondurile cu care vor contribui ele.

Realitatea Live

21 Oct. 2025, 16:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2025, 16:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autoritățile analizează soluții similare celor aplicate în Uniunea Europeană pentru a reglementa fluxul tot mai mare de colete comandate online de pe platforme chineze precum TEMU, Shein sau AliExpress, care afectează vânzările comercianților locali, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebată despre plângerile agenților economici privind scăderea vânzărilor din cauza avalanșei de colete neimpozitate, Belous a precizat că Ministerul Finanțelor examinează mai multe opțiuni — printre care reducerea pragului de neimpozitare cu TVA sau introducerea unor taxe administrative.

„Soluțiile sunt similare cu cele aplicate în alte state din UE. Vorbim despre diminuarea cotei sau pragului de neimpozitare cu TVA a coletelor, implementarea unor taxe pentru administrarea acestora sau stabilirea obligației pentru un rezident de a se înregistra și a declara impozitele pentru coletele livrate pe teritoriul Republicii Moldova”, a explicat ministra.
Oficiala a subliniat însă că deocamdată nu există o decizie finală, iar eventualele modificări vor fi aplicate doar după consultarea mediului de afaceri și a cetățenilor.

„Colegii noștri examinează aceste soluții și doar în urma consultărilor publice vom veni cu propunerile respective. Ce am menționat nu este o poziție oficială, ci o prezentare a opțiunilor fiscale analizate”, a adăugat Belous.
În prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import. Ministerul Finanțelor nu a precizat deocamdată dacă și cu cât va fi redus acest prag, însă Belous a recunoscut că „una dintre aceste soluții va fi optimă de implementat”.

„Momentan, așteptăm numirea noului Guvern, care va avea competența de a promova politica fiscală în acest sens”, a conchis ministra.

Anterior, mai mulți retaileri mari din Republica Moldova, în frunte cu milionarul Mircea Baciu (Bomba) și afaceriștii discreți Iurii Starodubov și Vitalie Moraru (Maximum), cer impunerea de taxe vamale și TVA la toate coletele comandate online din afara țării, invocând concurența neloială.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII