Chișinăuienii vor plăti mai mult pentru colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor

22 Iun. 2022, 09:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Iun. 2022, 09:23 // Actual //  MD Bani

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a votat marți, 21 iunie, ajustarea tarifelor pentru colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor din municipiul Chișinău, în legătură cu majorarea cheltuielilor operatorului de salubrizare, în special în contextul creșterii prețurilor la resursele energetice, scrie Realitatea.md.

Mai exact, modificarea tarifelor pentru colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor a venit la solicitarea motivată a ÎM Regia „Autosalubritate”, precum și conform normelor de acumulare a deșeurilor pentru locuitorii municipiului Chișinău.

Plata pentru evacuarea deșeurilor se va calcula în baza normelor pe tipuri de consumator.

Astfel, noile tarife lunare propuse de ÎM Regia „Autosalubritate” sunt:

  • pentru o persoană fizică locatară la bloc – 17,5 lei, față de 9,25 lei cât este acum;
  • pentru o persoană fizică care locuiește în casă particulară la sol – 35 lei, față de 18,5 lei cât este acum;
  • pentru agenții economici/entitățile din orașul Chișinău – 210 lei (fără TVA) pentru 1 m³ de deșeuri;
  • pentru serviciile prestate populației din orașul Chișinău – 105 lei (fără TVA) pentru 1 m³ de deșeuri.
  • Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
  • De menționat că, pensionarii și familiile social vulnerabile din capitală vor beneficia de compensații la plata lunară pentru evacuarea deșeurilor pe care le generează.

„Ajustarea tarifelor a fost necesară pentru a nu duce întreprinderea la falimentare, precum și în scopul reglementării și estimării cât mai corecte și eficiente a consumurilor și cheltuielilor, suportate de către operatorul municipal de salubrizare, la îndeplinirea lucrărilor de colectare, transportare și depozitare a deșeurilor”, spun responsabilii.

În prezent, municipiul Chișinău are cel mai mic tarif din țară, precum și din țările vecine, pentru evacuarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale.

Reamintim că, proiectul de decizie privind ajustarea tarifelor pentru evacuarea transportarea și depozitarea deșeurilor municipale din Chișinău a fost elaborat, prezentat de către experți și consultat cu cetățenii.

Pentru îmbunătățirea calității serviciului municipal de evacuare, transportare și depozitare a deșeurilor, APL Chișinău, împreună cu Î.M. Regia „Autosalubritate”, implementează proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, care are drept scop gestionarea eficientă a deșeurilor municipale, protejarea mediului și prestarea serviciilor de calitate, pentru un oraș confortabil și curat.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!