Cine hrănește Europa? Franța, Spania, Italia, Germania, Polonia și Țările de Jos produc 70-80% din alimentele UE

Produsele agricole reprezintă partea principală a identității regionale și culturale a țărilor din Europa și reflectă atât tradițiile lor diferite, cât și particularităţile geografice și climatice ale acestora. De exemplu, în Marea Mediterană, legumele și fructele se găsesc din plin, iar în Europa de Nord, carnea și produsele lactate au avut de milenii un rol principal în alimentaţie. Dar, în lumea modernă, tehnologia, nivelul general de dezvoltare economică și subvențiile pe linia Politicii Agricole Comune (PAC) schimbă paradigma și permit țărilor cu o climă mai rece, precum Țările de Jos sau Polonia, să aibă un rol principal în producția de legume, de exemplu, scrie Kapital Bulgaria, potrivit Rador Radio România.

De fapt, doar șase țări sunt responsabile pentru cea mai mare parte a producției principalelor grupuri de culturi și produse alimentare din UE, cum ar fi cerealele, laptele, carnea, legumele și fructele. Acestea sunt Franța, Spania, Italia, Germania, Polonia și Olanda. Alte trei-patru țări își găsesc un loc în top 5 la unele dintre categorii – precum România pentru cereale, Grecia pentru fructe și oleaginoase și Irlanda pentru carne de vită. Astfel, mai puțin de 10 țări europene produc de fapt până la 85% din piața totală a acestor alimente de bază, conform datelor Eurostat pentru 2023.

Dacă ne uităm la structura agriculturii bulgare, vom constata că de ani de zile aceasta a fost din ce în ce mai dominată de producția de cereale în detrimentul suprafeţelor cultivate cu legume și fructe – recolta de cereale din ultimii ani se apropie de 7 milioane de tone, dar chiar și așa Bulgaria nu poate ajunge în top 5 producători din UE, unde anual se produc peste 280 de milioane de tone de cereale și orez. Franța este lider în acest sens, cu o pondere de peste 22% din această producție în 2023, urmată de Germania și Polonia. Spania și România, cu o cotă de aproximativ 7%, completează primele cinci locuri din sector.

Grădinile de legume din Europa sunt în Spania și Italia – aproape jumătate din producția europeană este concentrată în aceste două țări. Franța, Polonia și Țările de Jos sunt următoarele în top 5, iar împreună aceste țări sunt responsabile pentru aproape trei pătrimi din producția de legume a UE, însumând aproape 60 de milioane de tone. Aproape aceleași țări, într-o ordine ușor schimbată, domină puternic şi categoria fructelor și oleaginoaselor – în UE au fost produse în total peste 62 de milioane de tone în 2023. Lider este Italia cu peste 27% din producție, iar Grecia este tot în top 5.

Spania este cel mai mare producător de carne de porc (producția totală în UE este de 20,6 milioane de tone), iar Franța – de carne de vită (6,4 milioane de tone este producția totală). Pe locul doi la ambele categorii se află Germania, iar Irlanda, așa cum era de așteptat, își găsește un loc printre primele cinci pentru carnea de vită. Cel mai mare producător de carne de pui este Polonia, urmată de Spania, Germania, Franța și Italia. O cincime din lapte se produce în Germania – un total de peste 160 de milioane de tone în UE.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.