Circa 350 de companii vor participa la expoziția „Fabricat în Moldova” 2023

26 Ian. 2023, 10:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
26 Ian. 2023, 10:53 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Circa 350 de companii își vor expune și vinde produsele la expoziția „Fabricat în Moldova” 2023, a anunțat președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea. Dintre cele 350 de companii participante, 40 de agenți economici vor participa pentru prima dată.

În acest an, CCI a RM va organiza standuri comune cu Camera de Comerț și Industrie Moldo-Italiană. Astfel, la expoziție vor participa și companii italiene care își comercializează produsele în Republica Moldova, precum și companii care exportă produse din Republica Moldova în Italia.

Expoziția este organizată în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

„Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) susține și să ofere stimulente pentru IMM-urile care participă la această expoziție și anume prin programul de promovare a participării agenților economici la târguri și expoziții care are drept obiectiv oferirea subvențiilor de participare cu obiectivul final de a spori vizibilitatea întreprinderilor pe piața locală, dar și internațională; lărgirea bazei de clienți a întreprinderilor precum și sporirea vânzărilor companiei. Acest program a fost lansat în anul 2012, potrivit prevederilor actuale, participanții la expoziții pot beneficia de 100% compensare din taxa de participare sau de înregistrare, ori aceasta nu poate depăși suma de 3000 de lei. De asemenea, ODA subvenționează 50% din costul spațiului expozițional, dar nu mai mult de 5000 lei”, a declarat directorul adjunct al ODA, Rodica Crudu.

În acest an, spațiul dedicat agenților economici va fi de 3.000 metri pătrați. La eveniment vor participa mai multe delegații străine din țări precum: România, Italia, Spania, Japonia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Belgia, Ucraina și Polonia.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Noutatea expoziției din acest an este organizarea unui forum dedicat vinificației.

În acest an, Camera de Comerț și Industrie speră că numărul vizitatorilor va ajunge la 50.000 – 60.000.

De asemenea, pe perioada expoziției vor vi organizate mai multe ateliere informative pentru participanți printre care ateliere dedicate antreprenoriatului social și învățământului dual.

Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 1-5 februarie în incinta Centrului Expozițional „MOLDEXPO”.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 10:38 // Actual //  Ursu Victor

Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat o nouă programă de creditare pe patru ani pentru Ucraina, în valoare de 8,1 miliarde de dolari, a anunțat premierul ucrainean Iulia Svîrîdenko.

Potrivit acesteia, fondurile vor contribui la acoperirea parțială a deficitului bugetar al statului, estimat la 136,5 miliarde de dolari pentru următorii patru ani. Unul dintre principalele condiții ale finanțării este continuarea reformelor care au asigurat stabilitatea macroeconomică și financiară în anii precedenți.

Svîrîdenko a subliniat că sprijinul FMI este esențial pentru deblocarea altor surse majore de finanțare, inclusiv un credit al Uniunii Europene în valoare de 90 de miliarde de euro, precum și asistență din partea statelor G7 și a altor instituții financiare internaționale.

La rândul său, FMI a confirmat aprobarea programului și a anunțat că va transfera imediat către Kiev un prim tranș de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

„Succesul programului va depinde nu doar de sprijinul continuu al comunității internaționale pentru acoperirea deficitului fiscal și extern și restabilirea sustenabilității datoriei, ci și de determinarea fermă a autorităților de a implementa reforme structurale ambițioase și de disponibilitatea de a adopta măsuri suplimentare, dacă va fi necesar”, au transmis reprezentanții FMI.

În 2023, FMI aprobase deja pentru Ucraina un program de finanțare pe patru ani în valoare de 15,6 miliarde de dolari.

Între timp, Ungaria a blocat acordarea de către Uniunea Europeană a creditului de 90 de miliarde de euro pentru Kiev, invocând oprirea livrărilor de petrol rusesc prin conducta „Drujba”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat însă că Ucraina va primi „într-un fel sau altul” aceste fonduri. Potrivit ei, împrumutul a fost convenit de toate cele 27 de state membre ale UE, iar resursele sunt destinate în special acoperirii nevoilor urgente de apărare, inclusiv pentru achiziția și producția de echipamente militare avansate.

Von der Leyen a îndemnat totodată autoritățile de la Kiev să accelereze reparația conductei petroliere „Drujba”, avariată în urma unui atac cu drone, menționând că întreruperea livrărilor de la sfârșitul lunii ianuarie a afectat direct securitatea energetică a Uniunii Europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!