Colosseum-ul de la Roma se va schimba la față. Autoritățile italiene au prezentat un proiect de reconstrucție a arenei

03 Mai 2021, 14:00
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
03 Mai 2021, 14:00 // Slider //  MD Bani

Colosseum-ul se schimbă la față. Întreaga operațiune începe spre finalul anului. Ministerul culturii din Guvernul de la Roma a prezentat, duminică, un proiect de reconstrucție a arenei care va prinde viață datorită unei firme de inginerie din Milano, scrie Digi24.

Inginerii plănuiesc să construiască o podea realizată din lamele mobile care vor fi acționate în sistem de rotație pentru a permite luminarea și ventilația pasajelor subterane.

După implementarea acestei idei, vizitatorii vor putea admira Colosseum-ul și din centrul arenei. Autoritățile italiene spunt că după ce proiectul va fi încheiat, peste doi ani, la monumentul antic vor putea fi organizate diverse evenimente culturale.

Au exclus, însă, transformarea edificiului într-o sală de spectacole.

02 Apr. 2026, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Apr. 2026, 16:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat o solicitare oficială premierului Alexandru Munteanu, avertizând asupra efectelor tot mai apăsătoare ale scumpirii carburanților asupra cetățenilor și mediului economic.

Potrivit CNSM, în ultimele săptămâni se înregistrează „o scumpire accelerată și continuă a prețurilor la produsele petroliere”, fenomen care „generează presiuni enorme atât asupra populației de rând, cât și asupra agenților economici”.

Sindicatele atrag atenția că domenii esențiale, precum agricultura și industria prelucrătoare, inclusiv sectorul alimentar, sunt direct afectate.

„Aceste ramuri depind de consumul de motorină și alți combustibili utilizați pentru lucrările agricole, transport și distribuția produselor alimentare”, se arată în comunicat, subliniindu-se că majorarea costurilor la combustibili va duce inevitabil la creșterea costurilor de producție.

Mai mult, CNSM avertizează asupra unui posibil efect în lanț: ”Majorarea semnificativă a prețurilor la produsele petroliere utilizate în procesul de producție riscă să declanșeze un efect de scumpire în lanț a prețurilor la produse și servicii, precum și riscul de incapacitate de plată pentru agenții economici din agricultură și alte ramuri, care nu vor putea menține competitivitatea pe piața autohtonă”.

În acest context, organizația consideră că sunt necesare măsuri urgente pentru a limita impactul asupra populației.

„Este oportună întreprinderea unor măsuri urgente pentru prevenirea creșterii galopante a inflației și a erodării puterii de cumpărare a cetățenilor”, menționează CNSM.

Sindicatele subliniază că aceste scumpiri vin într-un moment sensibil, chiar dacă au fost operate majorări ale veniturilor. „În condițiile majorării salariului minim cu 14,5% și a pensiilor cu 6,84% în anul curent, creșterea prețurilor va avea un impact negativ semnificativ asupra populației”, se mai arată în comunicat.

CNSM solicită Guvernului să adopte rapid măsuri concrete, inclusiv facilități pentru agenții economici și mecanisme de sprijin pentru cetățeni, menite să limiteze efectele scumpirilor la carburanți asupra prețurilor.

Totodată, Confederația își exprimă disponibilitatea pentru cooperare: „CNSM își exprimă deschiderea pentru un dialog social eficient în vederea depășirii acestei situații critice pentru economie și populație”.

Amintim că de la începutul conflictului militar în Orientul Mijlociu benzina s-a scumpit cu 6,02 lei/litru, iar motorina cu 12,28 lei/litru. Vineri, 3 aprilie, un litru de motorină va costa 33 lei/litru, iar benzina – 29,77 lei.