Comerțul ilegal și taxiurile la negru, lovite de Fisc: 200 de cazuri într-o lună

15 Sept. 2025, 12:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2025, 12:02 // Actual //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță intensificarea acțiunilor de combatere a activităților economice ilicite desfășurate de întreprinzători, un fenomen care afectează conformarea fiscală și distorsionează mediul concurențial. În luna august 2025, inspectorii fiscali au documentat 199 de cazuri de activitate ilicită, aplicând amenzi în valoare totală de 336 mii lei, conform art. 263 alin. (1) din Codul contravențional.

Cele mai frecvente nereguli au fost identificate în transportul de pasageri în regim taxi, unde au fost sancționate 91 de cazuri cu amenzi de 141,6 mii lei, urmat de comerțul cu bunuri, inclusiv online, cu 88 de cazuri și amenzi de 162,4 mii lei. Totodată, în domeniul prestării de servicii au fost depistate 20 de cazuri, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 32,1 mii lei.

În total, sancțiunile aplicate în august însumează 199 de procese-verbale, iar persoanele fizice prinse desfășurând activități fără a fi înregistrate oficial riscă amenzi între 1 500 și 4 500 de lei. SFS subliniază că aceste măsuri sunt menite să descurajeze practicile ilegale și să contribuie la dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil și competitiv.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 08:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Ian. 2026, 08:14 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernarea Partidul Acțiune și Solidaritate a modificat legislația astfel încât produsele importate din Uniunea Europeană să nu mai fie supuse verificărilor de conformitate la vamă, bazându-se exclusiv pe certificarea acestora în statele de origine. Declarațiile au fost făcute de deputatul PAS, Dorian Istrati, în cadrul emisiunii Cabinetul din umbră de la Jurnal TV.

„Până a veni noi la guvernare se prelevau probe la vamă de la orice produs, inclusiv din Uniunea Europeană. Noi am făcut această modificare ca pentru produsele din UE, care sunt certificate acolo, să nu se mai preleveze probe și să nu se mai cheltuie timp. Am avut încredere în produsele europene și până acum nu au fost probleme”, a declarat Istrati.

Contextul este apariția pe piață, la 21 ianuarie, a unui lot de motorină neconformă, cu un punct de curgere (CFPP) sub standardul minim de minus 20 de grade. Din cauza carburantului care a înghețat la temperaturi scăzute, numeroși șoferi s-au confruntat cu defecțiuni tehnice costisitoare.

Potrivit lui Istrati, problema a devenit vizibilă odată cu scăderea temperaturilor, iar autoritățile urmează să identifice exact cauza. El a menționat că șoferii afectați pot fi îndrumați de inspectorate pentru recuperarea prejudiciilor, inclusiv prin solicitarea despăgubirilor de la stațiile de alimentare unde au cumpărat motorina.