Comisia Europeană a introdus Rusia pe lista neagră a țărilor cu risc ridicat de spălare a banilor

05 Dec. 2025, 11:39
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Dec. 2025, 11:39 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Comisia Europeană a decis să includă Rusia în lista neagră a jurisdicțiilor cu risc ridicat de spălare a banilor și finanțare a terorismului, transmite Politico, citat de RBK, care a consultat un document anexă la registrul oficial al UE. Deși pe site-ul Comisiei lista nu a fost încă actualizată, ultima versiune datează din august și nu conține Rusia, decizia politică a fost deja luată, potrivit publicației.

Este pentru prima dată când UE acționează independent de FATF (Financial Action Task Force), organismul internațional care elaborează standardele globale în domeniul combaterii spălării banilor. În mod obișnuit, listele UE reflectă fidel listele FATF.

În 2023, FATF a suspendat calitatea Rusiei de membru, însă a refuzat să o includă în lista gri sau lista neagră, în ciuda solicitărilor Ucrainei. China, India, Arabia Saudită și Africa de Sud s-au opus atunci sancționării suplimentare a Moscovei. Acum însă Comisia Europeană merge pe cont propriu și introduce Rusia direct pe lista neagră.

Includerea pe lista neagră obligă instituțiile financiare din UE să aplice controale mult mai stricte asupra tuturor tranzacțiilor care au legătură cu Rusia. Băncile care nu au introdus măsuri suplimentare de verificare vor fi obligate să o facă acum, crescând costurile și dificultatea oricărei operațiuni financiare cu entități ruse.

Decizia reprezintă o nouă formă de presiune financiară asupra Moscovei, asemănătoare cu sancțiunile economice tradiționale, deoarece clasificarea ridică nivelul de risc perceput al tuturor tranzacțiilor rusești.

În iunie 2024, Financial Times relata că UE analiza varianta de a plasa Rusia pe lista gri a jurisdicțiilor cu regim slab de prevenire a spălării banilor. Atunci, oficialii Comisiei Europene confirmau că analizează opțiunea, iar majoritatea eurodeputaților se pronunțaseră în favoarea ei.

Pe lista neagră FATF se află în prezent Coreea de Nord, Iran și Myanmar. Lista gri include 21 de țări, printre care Bulgaria, Yemen, Mali, Siria, Filipine și Monaco.

Rusia a susținut în mod repetat că respectă standardele internaționale. În octombrie 2024, Rosfinmonitoring afirma că țara își îndeplinește „cu bună credință” angajamentele în domeniul combaterii spălării banilor.

Totuși, evaluările FATF indicau în acel an un nivel de „conformitate parțială” la una dintre recomandări, problemă atribuită de autoritățile ruse „reglementării insuficiente a pieței criptomonedelor”. Între timp, Moscova a adoptat două legi federale privind circulația activelor digitale.

Decizia Comisiei Europene marchează o escaladare simbolică și practică în izolarea financiară a Rusiei, într-un moment în care UE caută mijloace suplimentare de a limita capacitatea Moscovei de a finanța războiul din Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Dec. 2025, 11:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Dec. 2025, 11:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Netflix a câștigat duelul ofertelor pentru preluarea Warner Bros. Discovery (WBD) și va începe negocierile exclusive pentru finalizarea tranzacției, au declarat surse citate de Deadline, vineri. Oferta Netflix, evaluată la aproximativ 28 de dolari pe acțiune, este în mare parte în numerar.

Procesul rapid de achiziție a început după ce Warner Bros. Discovery s-a declarat deschisă ofertelor în octombrie, în contextul a trei propuneri consecutive primite de la Paramount, companie care a încercat să rămână în cursă și să obțină propriul acord pentru activele Warner Bros.

Oferta Netflix vizează studiourile Warner Bros. și activele de streaming HBO Max, în timp ce Paramount ceruse achiziția completă a WBD, conform sursei citate de mediafax.ro.

Potrivit Bloomberg, gigantul de streaming ar fi pus pe masă o clauză de despăgubire de 5 miliarde de dolari în cazul în care tranzacția nu s-ar finaliza. Și Comcast a transmis o ofertă pentru segmentul de studio și streaming.

Paramount a avertizat că preluarea de către Netflix ar întâmpina obstacole majore de natură antitrust din cauza poziției dominante a companiei pe piața globală de streaming. În plus, a acuzat conducerea WBD de posibile conflicte de interese, susținând că procesul de vânzare ar fi „înclinat” în favoarea Netflix, acuzații pe care Warner Bros. Discovery le-a respins.

Tranzacția ridică semne de întrebare și în privința viitorului directorului executiv al WBD, David Zaslav, al cărui pachet de compensații a fost recent ajustat pentru a include scenariul unei vânzări. Nu este clar ce rol ar urma să aibă într-o eventuală structură adaptată Netflix.

Acțiunile WBD au crescut cu aproape 6%, atingând un maxim al ultimului an.

Analiștii consideră că interesul celor trei competitori – Netflix, Paramount și Comcast – vine din valoarea strategică majoră a librăriei de conținut Warner, care include francize precum Harry Potter, DC Comics, Game of Thrones sau brandurile Hanna-Barbera.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII