Corupția și justiția „putredă” au îmbolnăvit businessul. Oamenii de afaceri mai mult au economist decât s-au creditat

24 Ian. 2022, 16:09
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
24 Ian. 2022, 16:09 // Slider //  bani.md

Corupția, justiția selectivă și politizată este principala problemă cu care se confruntă oamenii de afaceri din Republica Moldova. De aceea ei sunt sceptici în a-și investi banii în afacerile pe care le au. Acest lucru se vede și în datele creditelor contractate.

În 2021, pentru prima dată în istoria țării a fost negativă creditarea netă a persoanelor juridice, în minus cu 700 de milioane de lei. Volumul depozitelor bancare care aparțin persoanelor juridice a fost mai mare decât volumul creditelor luate. Aceștia au avut anul trecut în bănci 34,2 miliarde de lei sub formă de depozite, iar volumul creditelor acordate a fost de 33,5 miliarde de lei”, a explicat economistul Veaceslav Ioniță.

Volumul total al creditelor bancare acordate acestora este de 33,5 miliarde de lei, dintre care 4,1 miliarde de lei au fost acordate în 2021.

Analistul economic mai spune că în ultimii ani populația simplă are tendința de a se credita mai mult. Dacă până acum câțiva ani populația aducea bani în bănci, iar băncile creditau agenții economici, în 2021 agenții economici au adus bani în bănci, care au fost dați populației pentru consum.

Până în 2017, cetățenii aveau depozite în bănci cu mult mai mult decât lua credite și înclinația spre economii era una pozitivă. Astfel, economiile nete au ajuns la 27 de miliarde de lei în 2016. Acest surplus de bani, a spus expertul, mergea către creditarea agenților economici. Însă, în 2021, a fost înregistrată o creditare netă a populației de 2,8 miliarde de lei. „Oamenii cheltuit mai mult decât au economist”, a conchis Veaceslav Ioniță.

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!