Costul mai mic al petrolului ieftinește carburanții în buzunarele șoferilor din Republica Moldova

15 Nov. 2021, 12:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Nov. 2021, 12:29 // Actual //  bani.md

Prețul petrolului se ieftinește la bursele internaționale pe fundalul majorării extracțiilor din China. La deschiderea tranzacțiilor bursiere din dimineața zilei de 15 noiembrie, barilul de petrol BRENT cu livrarea în ianuarie s-a ieftinit cu 0,82%, la 81,5 USD, WTI s-a redus cu 0,79% la 79,06 USD per baril.

În zece luni ale anului 2021 China și-a majorat extracțiile de petrol cu 2,5% și cu 9,4% a gazului natural față de perioada similară a anului precedent.

Cantitatea de petrol extras de China a ajuns la 166,1 mil. tone, iar volumul de petrol prelucrat a constituit 585,15 mil. tone cu 5,5% mai mult comparativ cu anul 2020 și cu 8,3% mai mult față de anul 2019.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică atestă o continuă descreștere a  prețurilor la produsele petroliere în cadrul tranzacțiilor internaționale, fapt ce se reflectă în prețurile maximale stabilite zilnic și publicate pe site-ul ANRE. Astfel, pe parcursul ultimei perioade, prețul maximal la benzina COR 95 a scăzut cu 0,44 lei/litru, iar  la motorina standard cu 0,25 lei/litru.

În consecință, pentru ziua de mâine, 16 noiembrie, sunt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard: pentru benzina COR 95 – 21,40 lei/litru și la motorină – 18,52 lei/litru.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!