CSE alocă aproape 3 milioane de lei pentru localitățile afectate de intemperii

06 Aug. 2025, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2025, 10:34 // Actual //  Ursu Victor

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis alocarea a 3 milioane de lei pentru mai multe localități din raioanele Râșcani, Orhei, Strășeni și Hîncești, afectate recent de vijelii și ploi torențiale. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul ședinței de Guvern din 6 august.

„Am alocat bani pentru localitățile afectate de intemperii. Este un sprijin necesar pentru ca administrațiile publice locale să poată interveni rapid și să repare pagubele provocate de furtuni,” a declarat premierul Dorin Recean.

Fondurile vor fi distribuite în baza rapoartelor de evaluare a pagubelor și vor acoperi lucrări de urgență precum reparații la acoperișuri de școli, grădinițe, clădiri publice, infrastructură rutieră sau alte obiective critice afectate de intemperii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!