Cum pot reveni moldovenii din Rusia acasă? Prețuri cosmice pentru bilete

03 Mart. 2022, 14:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Mart. 2022, 14:32 // Actual //  MD Bani

Ministerul de externe al Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să evite în această perioadă, călătorii neesențiale în Rusia. În urma sancțiunilor impuse de Occident, Rusia a rămas, practic, izolată, iar tot mai mulți moldoveni vor să revină acasă. Întrucât posibilitățile de „a evada” din Rusia sunt limitate, prețurile au explodat. Astfel, pentru a ajunge în Republica Moldova, unele persoane vor fi nevoite să sacrifice sume enorme de bani.

 

Însă, în cazuri de urgență, moldovenii care doresc să revină în Republica Moldova pot să o facă prin intermediul rutelor comerciale încă disponibile cu escale în Istanbul, Turcia sau Dubai, Emiratele Arabe Unite – cu destinația Iași sau București.

Am verificat care sunt prețurile pentru un zbor către aceste destinații. De exemplu, pentru mâine, 4 martie, prețul pentru un bilet cursa Moscova-Chișinău începe de la 11.094 lei și poate ajunge la 56.527 lei.

 

Scumpe sunt și zborurile dinspre Moscova spre Dubai. Prețul pentru un zbor Moscova-Dubai începe de la 11.653 lei și ajunge chiar și la 118.817 lei.

 

Un bilet de la Istanbul la Iași costă între 4.318 lei și 65.325 lei.

 

 

Reamintim că spațiul aerian al Republicii Moldova este temporar închis, până pe data de 4 martie curent.

La etapa actuală instituțiile abilitate evaluează posibilitățile de utilizare a unor rute alternative pentru transportul de pasageri, fiind identificate mai multe opțiuni care vor fi comunicate suplimentar.

De asemenea, MAEIE îndeamnă cetățenii țării noastre să nu întreprindă călătorii neesențiale în Federația Rusă și să verifice cu regularitate informațiile difuzate pe pagina ministerului și a ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Feb. 2026, 17:33 // Actual //  Grîu Tatiana

Școlile ar putea trece la lecții online, iar instituțiile publice centrale își vor începe activitatea mai târziu, după ce pentru 18 februarie a fost emis cod portocaliu de polei și ninsori.

Premierul Alexandru Munteanu a semnat o dispoziție prin care ministerele și autoritățile administrative centrale vor avea un program decalată, începând cu ora 09:00. Măsura are scopul de a reduce aglomerația din trafic și riscul producerii accidentelor, în condițiile în care se anunță drumuri acoperite de zăpadă și polei.

Instituțiile centrale vor începe programul la ora 09:00, iar ora încheierii activității, precum și posibilitatea de a lucra la distanță pentru anumite categorii de angajați, vor fi stabilite de conducătorii fiecărei instituții.

Totodată, autoritățile sunt obligate să asigure curățarea zăpezii și a gheții din jurul sediilor pe care le gestionează. Instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de criză vor activa protocoalele operaționale și vor prezenta planuri de intervenție.

La solicitare, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Armata Națională vor interveni pentru a sprijini autoritățile locale în zonele afectate și pentru a asigura accesul către obiectivele critice.

În ceea ce privește procesul educațional, autoritățile publice locale, împreună cu instituțiile de învățământ, vor decide, în funcție de situația din teren, dacă lecțiile din 18 februarie se vor desfășura cu prezență fizică sau în regim online.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!