Cursa miliardarilor continuă: Elon Musk redevine cea mai bogată persoană din lume

04 Iun. 2023, 06:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Iun. 2023, 06:54 // Actual //  bani.md

Elon Musk a redobândit titlul de cea mai bogată persoană din lume.

Potrivit Bloomberg, directorul executiv al Tesla Inc. l-a depăşit miercuri pe magnatul industriei produselor de luxul, Bernard Arnault, după ce acţiunile companiei LVMH au scăzut cu 2,6% în tranzacţiile de la Paris.

Musk şi francezul în vârstă de 74 de ani au fost la egalitate pentru primul loc în acest an în Bloomberg Billionaires Index, o listă a celor mai bogate 500 de persoane din lume.
Arnault l-a depăşit pentru prima dată pe Musk în decembrie, în condiţiile în care industria produselor de lux a comportat o rezistenţă semnificativă în faţa inflaţiei. LVMH, conglomeratul fondat de Arnault, este deţinătorul unor mărci precum Louis Vuitton, Fendi şi Hennessy.

Credinţa în vigoarea industriei produselor de lux începe să se estompeze pe fondul unei potenţiale încetiniri a creşterii economice, în special pe piaţa chineză. Acţiunile LVMH s-au prăbuşit cu aproximativ 10% din aprilie, ştergând, în cadrul acestui proces, 11 miliarde de dolari din averea netă a lui Arnault într-o singură zi.

Între timp, Musk a câştigat peste 55,3 miliarde de dolari în 2023, în mare parte datorită Tesla. Constructorul auto cu sediul în Austin – care reprezintă 71% din averea miliardarului – a crescut cu 66% de la începutul anului până în prezent. Averea lui Musk este evaluată acum la aproximativ 192,3 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg, în timp ce Arnault a coborât la 186,6 miliarde de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Apr. 2026, 16:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Apr. 2026, 16:07 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Transportatorii avertizează că tot mai multe rute riscă să fie suspendate dacă motorina continuă să se scumpească, iar presiunea financiară asupra operatorilor devine tot mai greu de suportat.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că ponderea cheltuielilor pentru motorină a ajuns la un nivel critic.

„Noi oricum suntem în situația în care, în medie, depășim 50% cheltuieli pentru motorină din volumul încasărilor. Asta este inadmisibil. Nu ne putem imagina că ramura poate merge înainte sau măcar să funcționeze așa cum a funcționat până acum”, a spus Alexa, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Acesta a subliniat că multe curse erau deja în dificultate, însă situația s-a agravat în ultima perioadă: „Și până acum șchiopătam. Aveam deja multe curse care nu se mai fac, practic abandonate”.

Cele mai vulnerabile sunt rutele din mediul rural, unde numărul redus de pasageri face activitatea nerentabilă. În unele zile, operatorii transportă doar câțiva călători, iar fluxul crește doar la începutul sau sfârșitul săptămânii.

Pe lângă dificultățile financiare, transportatorii reclamă și conflicte cu autoritățile locale și controale soldate cu sancțiuni. În aceste condiții, spun ei, tot mai mulți operatori aleg să renunțe complet la cursele neprofitabile.

Între timp, Agenția Națională Transport Auto a introdus tarife provizorii, pe fondul scumpirii carburanților, susținând că măsura este necesară pentru menținerea funcționării sectorului. Astfel, pentru cursele interraionale tarifele ajung până la 1,03 lei/km, iar pentru cele raionale până la 1,15 lei/km, în funcție de categoria de confort. Autoritățile afirmă că majorările sunt temporare.

Pentru data de 10 aprilie, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul: 29,83 lei/litru pentru benzina COR 95, în creștere cu 1 ban și 34,49 lei/litru pentru motorina standard, în scădere cu 49 de bani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!