Datornicii pot dormi liniștit. Au intrat în vigoare măsurile de protecție a debitorilor

17 Oct. 2021, 04:40
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
17 Oct. 2021, 04:40 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Vineri, 15 octombrie, a fost publicată în Montorul Oficial modificarea Codului de executare, prin care au fost aprobate măsurile ce au drept scop crearea unui mecanism de protecție în cadrul procesului de urmărire a bunurilor debitorului și membrii familie sale.

Potrivit modificările, urmărirea bunurilor imobile ale debitorului nu va fi efectuată în cazul documentelor executorii privind creanțele a căror valoare nu depășește 15 salarii medii pe economie (13 0740 lei), în situația în care debitorul și familia sa au unica viză de domiciliu în acea locuință, precum și cu condiția ca soțul/soția, copilul minor sau persoana aflată la întreținere să nu dețină o altă locuință în proprietate sau în folosință.

Potrivit legii, va fi interzisă evacuarea silită din bunul imobil cu destinație locativă în care debitorul își are unicul domiciliu, în perioada 1 decembrie – 1 martie, dacă creditorul nu va face dovada că debitorul și membrii familiei au la dispoziție o altă locuință corespunzătoare în care s-ar putea muta. Prevederea se va aplica și în cazul declarării stării de urgență, de asediu /război și a stării de urgență în sănătate publică.

A fost extinsă și lista bunurilor debitorului care nu pot fi urmărite: obiectele necesare debitorului pentru a-și continua exercitarea profesiei, autovehiculul care valorează cel mult 5 salarii medii pe economie, obiectele de cult religios, inventarul agricol, dacă debitorul se ocupă cu agricultura. Nu vor putea fi urmărite nici bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, dacă valoarea fiecăruia nu depășește suma de 5000 de lei.

Potrivit ultimelor date ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare, la sfârșitul lunii iunie în Republica Moldova erau 164 de organizații de microfinanțare. Activele totale constituiau 11,2 miliarde de lei. Valoarea totală a creditelor acordate a însumat 8,8 miliarde de lei.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!