De azi, banii din diaspora ajung mai repede și mai ieftin acasă

06 Oct. 2025, 09:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
06 Oct. 2025, 09:37 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

De astăzi, 6 octombrie 2025, Republica Moldova este parte operațională a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA) – infrastructura europeană care reunește 41 de state și permite efectuarea transferurilor în euro în aceleași condiții de cost, siguranță și timp de procesare, indiferent de granițe.

„Integrarea Moldovei în SEPA este un moment istoric pentru sistemul financiar național și confirmă parcursul european al țării. Această realizare elimină barierele administrative și aduce standarde europene directe în viața de zi cu zi a oamenilor și afacerilor din Republica Moldova”, a declarat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, instituția care a coordonat și implementat procesul de aderare.

SEPA (Single Euro Payments Area) acoperă toate statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit, țările din Spațiul Economic European, dar și Elveția, Andorra, Monaco, San Marino și Vatican. În total, 41 de țări fac parte din această zonă financiară unică.

Pentru cetățenii moldoveni, inclusiv pentru diaspora, aderarea la SEPA înseamnă transferuri mai rapide, mai sigure și la costuri semnificativ reduse. Dacă anterior un transfer internațional putea costa între 20 și 200 de euro, acum comisioanele vor fi reduse la câțiva euro sau chiar zero, în funcție de bancă. Astfel, remitențele vor ajunge mai repede și mai ieftin către familiile din țară.

Pentru mediul de afaceri, eliminarea barierelor administrative pune companiile moldovenești pe picior de egalitate cu cele din UE. În condițiile în care peste 60% din exporturile Moldovei merg spre piața europeană, costurile reduse de tranzacționare sporesc competitivitatea și facilitează comerțul și investițiile. Doar în 2024 au fost înregistrate aproximativ 830.000 de tranzacții în euro între Moldova și țările SEPA, în valoare totală de 11,8 miliarde euro – adică peste 3.200 de plăți pe zi, în sumă de circa 45 milioane euro.

La nivel macroeconomic, integrarea în SEPA aduce economii directe estimate la circa 20 de milioane de euro anual, bani care rămân în economie pentru investiții și locuri de muncă. În plus, aderarea consolidează imaginea de stabilitate și credibilitate a Republicii Moldova în fața partenerilor internaționali și a investitorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 17:58 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică faptul că marca Mercedes ocupă primul loc în clasamentul abaterilor, cu aproximativ 148 de cazuri înregistrate, potrivit observ.md

Aceasta este urmată de BMW cu 79 de încălcări, Toyota cu 64, Ford cu 56 și Volkswagen cu 52, în timp ce alte mărci precum Renault, Skoda sau Dacia completează topul.

În total, au fost raportate circa 1.000 de încălcări, cele mai multe fiind legate de parcări ilegale, care însumează 607 cazuri, adică peste jumătate din total. Alte abateri frecvente sunt nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor rutiere, cu 109 cazuri, precum și blocarea accesului, cu 57 de situații. Restul încălcărilor, inclusiv depășirea vitezei sau accesul interzis, au o pondere mai redusă.

Raportul mai arată că media zilnică a abaterilor este de aproximativ 26 de cazuri, cu fluctuații de la o zi la alta. În aceeași perioadă, autoritățile au emis 645 de notificări și au aplicat 330 de sancțiuni.

Datele evidențiază persistența problemei parcărilor ilegale, care continuă să genereze cele mai multe încălcări și să afecteze fluidizarea traficului.