De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu aproape 14%

17 Mart. 2022, 15:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Mart. 2022, 15:18 // Actual //  MD Bani

De la 1 aprilie, coeficientul de indexare a pensiei se va calcula în baza ratei inflației de la sfârșitul anului și va fi de 13,94%. Proiectul de lege care prevede modificarea legii sistemului public de pensii și a legii cu privire la ajutorul social a fost aprobat astăzi, 17 martie de deputați în lectură finală, scrie Realitatea.md.

Prin modificările operate se uniformizează modalitatea de indexare a pensiei cu cea a ajutorului social. Totodată, în vederea reducerii decalajului între cele mai mari și cele mai mici pensii se va aplica indexarea diferențiată.

Astfel, în cazul indexării din luna aprilie curent, coeficientul de indexare ar putea să se aplice doar părții pensiei care nu depășește salariul mediu pe economie prognozat pentru anul 2022. Pentru anul în curs acesta constituie 9 900 de lei.

Implementarea indexării parțiale pentru pensiile mai mari decât salariul mediu pe economie va elibera fonduri din bugetul asigurărilor sociale de stat în valoare de 72 de milioane de lei, în anul curent.

De menționat că 1,3% din toate pensiile sunt mai mari decât salariul mediu pe economie pentru anul curent: din cele 665 mii de pensii, aflate în plată, 9 190 depășesc acest plafon.

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!