Deși România spune că este săracă, își ajută confratele. Apa de peste Prut a venit în Republica Moldova

04 Sept. 2023, 15:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Sept. 2023, 15:46 // Actual //  bani.md

Apa din România a trecut pe sub Prut în Republica Moldova în localitatea Măcărești, anunță ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Potrivit lui, sunt alimentate 350 de gospodării, dar și grădinița din sat.

„Urmează și un al doilea punct de subtraversare care va uni Sculeni-Sculeni, iar în paralel, în cadrul unui proiect de dezvoltare regională construim apeductul de interconexiune a rîului Prut – s. Măcărești cu 13 localități din Nisporeni și Ungheni. Această interconexiune va oferi  acces la apă potabilă cetățenilor din raionul Ungheni: com. Măcărești, satul Frăsinești, Costuleni, Boldurești, Chilișoaia, Băcșeni, com. Brătuleni, Cîrnești, Valea-Trestieni, Isăicani, Luminița, Selișteni și Odobești”, a punctat Spînu.

În Republica Moldova, potrivit datelor statistice, pe parcursul ultimilor ani, extinderea rețelelor publice de alimentare cu apă nu a fost însoțită de o „lărgire” adecvată a rețelelor publice de canalizare: între 2010 și 2020 lungimea rețelelor de aprovizionare cu apă a crescut cu 81,3%, iar lungimea rețelelor de canalizare s-a majorat doar cu 14,8%.

Volumul resurselor interne de apă raportate pe cap de locuitor este sub 600 m3, fiind unul din cele mai scăzute nivele comparativ cu alte state europene.

Proiectul România are prioritate în comunicare – ediția 2.0 – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Ian. 2026, 16:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Ian. 2026, 16:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a lansat procedura de contractare a serviciilor de consultanță pentru elaborarea unui studiu complex de Evaluare a Impactului asupra Mediului și Social (EIMS), necesar proiectului de extindere a Portul Giurgiulești gestionat de stat, în sumă de 660 mii de lei. Studiul vizează atât impactul la nivel național, cât și pe cel transfrontalier, având în vedere amplasarea proiectului într-o zonă cu sensibilitate ecologică excepțională, la confluența Dunării cu Prutul.

Potrivit Caietului de Sarcini, contractul are o durată maximă de șapte luni de la semnare și presupune realizarea unor analize exhaustive privind biodiversitatea, corpurile de apă, solurile, peisajul, emisiile și deșeurile generate, precum și formularea unor măsuri clare de prevenire, reducere și compensare a impacturilor negative. Rezultatul final va fi un Plan de Management de Mediu și Social, care să ghideze fazele de construcție și operare ale extinderii portului.

Autoritățile subliniază că proiectul trebuie să respecte un cadru legal strict, inclusiv legislația națională în domeniul protecției mediului și convențiile internaționale aplicabile. Amplasamentul se află în aria Rezervația Biosferei Prutul de Jos, inclusă în Rețeaua Mondială UNESCO, în zona Ramsar „Lacurile Prutului de Jos” și într-un sit Emerald, ceea ce impune evaluări detaliate și proceduri speciale. În acest context, aplicarea Convenția Espoo este obligatorie, consultantul urmând să analizeze potențialele efecte asupra mediului din statele vecine și să sprijine consultările transfrontaliere.

Caietul de Sarcini prevede realizarea unor studii de bază ample, inclusiv inventare floristice și faunistice pe teren, analize hidrologice și hidromorfologice ale Dunării și Prutului, studii pedologice, geologice și climatice, precum și modelări predictive privind dinamica apelor, sedimentarea și riscurile de inundații. De asemenea, va fi analizată o gamă de alternative rezonabile, inclusiv opțiunea de a nu realiza proiectul, pentru a justifica soluția finală aleasă.

Inițiativa vine pe fundalul controverselor generate anul trecut, când MIDR a promovat un proiect de hotărâre ce viza schimbarea destinației unui teren forestier de peste 61 de hectare din extravilanul satului Giurgiulești, teren aflat în administrarea Ministerului Mediului și a Agenției „Moldsilva”. Propunerea presupunea transferul acestuia către Agenția Proprietății Publice, pentru utilizare industrială și de transport, fără compensarea pierderilor forestiere, fapt care a stârnit reacții critice din partea experților și organizațiilor de mediu.

Specialiștii au avertizat că o asemenea schimbare ar putea contraveni legislației privind ariile naturale protejate și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova, inclusiv obiectivelor asumate prin strategia „Moldova Europeană 2030”, care prevede extinderea suprafeței ariilor protejate. În acest context, autoritățile susțin că studiul EIMS este esențial pentru a clarifica legalitatea, fezabilitatea și impactul real al extinderii Portului Giurgiulești, înainte de orice decizie finală privind implementarea proiectului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!