Dialog public-privat la CCI a RM: Soluții pentru mediul de afaceri în fața provocărilor energetice

14 Ian. 2025, 17:10
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  bani.md
14 Ian. 2025, 17:10 // Uncategorized //  bani.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat prima ședință din acest an în format de dialog public-privat, dedicată măsurilor de suport pentru antreprenori în contextul situației energetice. Acest eveniment, desfășurat pe platforma Dialogului Pro-Industrie al CCI a RM, vine să răspundă celor mai actuale provocări pentru mediul de afaceri, și a avut ca scop prezentarea măsurilor de sprijin din partea statutului în contextul situației energetice.

Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a menționat că, în urma numeroaselor solicitări din partea companiilor, Camera a inițiat, începând cu 1 ianuarie, mai multe discuții cu cabinetul  prim-ministrului și a  prezentat o serie de propuneri concrete pentru sprijinirea sectoarelor afectate, precum industria alimentară și de procesare, industria ușoară și industriile orientate spre export.

În cadrul ședinței Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării precum și Viorel Garaz, secretar de stat în cadrul aceluiași minister, au prezentat antreprenorilor măsurile de sprijin oferite de stat în contextul situației energetice.

Astfel, peste 170 de antreprenori din toate regiunile țării, conectați online și prezenți fizic la ședință, au fost informați despre programul de compensații la energia electrică destinat agenților economici.

Acest program prevede compensarea a până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică pentru o perioadă de 3 până la 6 luni, în funcție de resursele disponibile și necesități. Potrivit Viceprim-ministrului Dumitru Alaiba, sprijinul va fi acordat pentru aproximativ 10.000 de companii, în special celor din sectoarele de producție a alimentelor, cum ar fi laptele, carnea, ouăle și pâinea. Totodată, programul va fi extins către alte industrii esențiale, precum producția de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă și componente electrice.

Acele sectoare care creează locuri de muncă și oferă oamenilor o sursă de trai aici, acasă, trebuie să fie capabile să concureze nu doar pe piața internă, ci și pe cea externă, menținându-și competitivitatea. Din acest motiv, este esențial să vă sprijinim în procesul de adaptare. În ultima perioadă, asistăm la o reconfigurare a economiei, iar noi lucrăm treptat pentru a o alinia regulilor de joc recunoscute și acceptate la nivel global. Pentru a susține antreprenorii noștri, vom lansa acest mecanism de compensare a costurilor cu energia electrică pentru următoarea perioadă de 3-6 luni”, a declarat Viceprim-ministrul Dumitru Alaiba.

De asemenea în cadrul sedintei Viorel Garaz, secretar de stat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării  a  prezentat primul mecanism de ajutor de stat dedicat investițiilor, care include:

  • Schema de ajutor de stat regional pentru investiții realizate în Republica Moldova;
  • Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din zonele economice libere.

Prin acest program, antreprenorii vor beneficia de restituirea a până la 60% din investițiile realizate pentru extinderea și dezvoltarea afacerilor, dintre care:

  • 25% reprezintă granturi nerambursabile;
  • 75% reprezintă scutiri de 50% la impozitul pe venit.

Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a încurajat antreprenorii să investească în eficiența energetică, subliniind importanța programului EUREM, organizat anual din 2011 în colaborare cu Camera de Comerț din Potsdam (Germania). Acest program de instruire standardizat în domeniul eficienței energetice face parte din rețeaua europeană pentru managerii energetici.

Pe parcursul discuțiilor, participanții au adresat întrebări relevante despre implementarea măsurilor de sprijin și au venit cu propuneri concrete pentru a reduce impactul negativ asupra producătorilor.

Această ședință subliniază angajamentul CCI a RM de a facilita un dialog deschis și constructiv între autorități și mediul de afaceri. În 2025, Camera de Comerț planifică organizarea mai multor evenimente de informare și promovare a producătorilor autohtoni, pentru a susține dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova.

Această sesiune face parte din campania de informare desfășurată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în cadrul proiectului „Moldova ASSIST: Îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate și a coeziunii sociale”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de People in Need Moldova.

19 Sept. 2026, 08:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 08:52 // Actual //  Ursu Victor

Dacia continuă să piardă teren pe piața europeană. Înmatriculările mărcii în 34 de țări europene au scăzut în august cu 10,7% față de aceeași lună a anului trecut, până la 36.488 de autoturisme, pe fondul concurenței tot mai puternice din partea mărcilor chinezești și al creșterii cererii pentru automobile electrice și plug-in hybrid.

Toate modelele Dacia, cu excepția Bigster, au pierdut teren atât în august, cât și de la începutul anului, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Presiunea vine într-un moment în care piața auto europeană se electrifică rapid: în august, înmatriculările de automobile complet electrice au crescut puternic pe principalele piețe europene, în timp ce producătorii chinezi își extind accelerat cota de piață.

Franța a rămas cea mai mare piață pentru Dacia, cu 7.154 de mașini înmatriculate în august, însă volumul a fost cu 13,4% mai mic decât anul trecut. Germania a raportat 5.164 de unități, un nivel apropiat de cel din august 2025, în timp ce Turcia a urcat surprinzător pe locul al treilea, cu 3.953 de automobile și o creștere de 14,4%. Italia a coborât cu 13,8%, la 3.885 de unități, iar Spania cu 3,5%, la 3.617 mașini.

Ascensiunea Turciei a împins România în afara primelor cinci piețe ale mărcii. Înmatriculările Dacia pe piața românească s-au prăbușit în august cu peste 48%, într-o lună în care întreaga piață auto locală a înregistrat un declin sever.

Imaginea nu este mai bună nici la nivelul primelor opt luni din 2026. Dacia a înmatriculat în Europa 360.033 de vehicule, cu 8,6% mai puține decât în perioada similară din 2025. În termeni absoluți, marca a pierdut peste 36.000 de unități într-un singur an.

Franța conduce și clasamentul cumulat, cu 86.006 automobile Dacia, în scădere cu 10,4%. Urmează Italia, cu 62.649 de unități și un minus de 8,5%, Germania, cu 46.012 unități și o scădere de 3,9%, și Spania, cu 40.510 mașini, în recul cu 6,4%. Turcia a urcat pe locul cinci, cu 25.609 autoturisme, în creștere cu 16,9%.

România a coborât la 17.114 automobile Dacia înmatriculate în primele opt luni, cu 36,3% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția contrastează puternic cu avansul mărcilor chinezești, care și-au accelerat prezența în Europa și au ajuns în iulie la o cotă record de 11,1% din piață.

În pofida reculului general, Sandero rămâne unul dintre cele mai puternice modele ale mărcii în Europa, chiar dacă și acesta a înregistrat în august o scădere de aproximativ 15% pe piețele pentru care existau date centralizate la jumătatea lunii septembrie.