(DOC) Fără certificat COVID-19 în centrele comerciale. CNESP a adoptat noi decizii

15 Feb. 2022, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Feb. 2022, 10:09 // Actual //  MD Bani

Ieri, 14 februarie 2022, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) s-a întrunit în ședință și a adoptat noi decizii. Ținând cont de o scădere ușoară a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel național unele restricții au fost ridicate.

Astfel, nu va mai fi aplicabilă regula generală privind prezentarea Certificatului COVID-19 la intrarea în spațiile comerciale sau de deservire, acesta urmând a fi necesar – în funcție de pragul de alertă – numai pentru accesarea anumitor locații specifice precum unitățile de alimentație publică, cele care găzduiesc evenimente private sau sportive, instituții de cultură sau reuniuni științifice. (Lista completă poate fi accesată în anexa nr. 2 a Hotărârii nr. 62 a CNESP din 22.09.2022, cu modificările ulterioare).

Se va menține însă măsura adoptată la 20 ianuarie 2022 care permite accesul în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament a însoțitorilor copiilor de până la 14 ani și îngrijitorilor  persoanelor cu dizabilități accentuate și severe.

În pragurile de alertă verde și galben va fi permisă revenirea la regimul obișnuit de lucru, în vreme ce măsurile privind munca de la distanță, respectiv programul diferențiat, se mențin în pragurile portocaliu și roșu.

În pragul roșu, instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim on-line, cu excepția orelor practice care implică utilizarea de echipamente tehnice/laboratoare, dar nu mai mult de 10% din activitățile didactice per program de studiu. Având în vedere specificul domeniului, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va activa în regim mixt.

Sistarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive) rămâne în vigoare doar în pragul de alertă roșu. Totodată, rămân sistate în codul roșu activitățile din zonele de agrement și parcurile de distracție, precum și conferințele și întrunirile științifice în format fizic.

În schimb, unitățile de alimentație publică vor putea reveni la orarul obișnuit de lucru, cu respectarea limitelor de persoane stabilite în anexa menționată, indiferent de pragul de alertă.

În vederea revenirii  la măsurile de sănătate publică diferențiate, conform cadrului predictibil adoptat anul trecut, Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, în termen de 24 de ore de la intrarea în vigoare a Hotărârii, se vor convoca și vor institui măsurile de sănătate publică pentru fiecare localitate a unității administrativ-teritoriale din gestiune, în corespundere cu pragul de alertă stabilit de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică la data de 14 februarie 2022.

Realitatea Live

15 Aug. 2025, 16:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Aug. 2025, 16:41 // Actual //  bani.md

Vicepreședintele Partidului „Respect Moldova”, Radu Burduja, a prezentat programul electoral al formațiunii pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, document aprobat de Consiliul Politic Național și elaborat de echipa de profesioniști ai partidului.

Printre priorități, Burduja a menționat:

  • modernizarea armatei și a structurilor de securitate, cu respectarea neutralității constituționale;
  • un sistem echitabil de protecție socială, cu pensii mai mari, sprijin real pentru familiile cu copii și reducerea inegalităților;
  • relansarea economiei prin susținerea producătorilor locali, reindustrializare, modernizarea agriculturii și investiții în infrastructură, pentru locuri de muncă bine plătite.

Programul electoral propune alocarea a cel puțin 8% din PIB pentru sănătate, modernizarea spitalelor și asigurarea accesului echitabil la servicii medicale, protejând pacienții și cadrele medicale. În educație, se urmăresc școli moderne, profesori bine plătiți, digitalizare completă, protejarea școlilor rurale și adaptarea învățământului la cerințele pieței muncii.

Reforma justiției vizează independența instanțelor, eliminarea presiunilor politice și toleranță zero față de corupție, iar politica externă promovează parteneriate echilibrate, în interesul cetățenilor.

Pentru reducerea birocrației, formațiunea propune diminuarea numărului de ministere de la 16 la 9 și a deputaților de la 101 la 61, economiile urmând să fie redirecționate spre pensii și salariile din sănătate și educație.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII