După ani de prăpăd financiar, Argentina oprește sângerarea: inflația scade sub 2%

14 Iun. 2025, 09:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Iun. 2025, 09:41 // Actual //  Ursu Victor

Argentina a înregistrat o scădere spectaculoasă a inflaţiei lunare, coborând pentru prima dată în ultimii cinci ani sub pragul de 2% – o victorie neaşteptată şi semnificativă pentru preşedintele libertarian Javier Milei, aflat în plină cruciadă împotriva crizei cronice a preţurilor, raportează Financial Times.

Potrivit datelor publicate joi de institutul naţional de statistică, preţurile de consum au crescut cu doar 1,5% în luna mai faţă de aprilie, o îmbunătăţire notabilă faţă de creşterea de 2,8% din aprilie şi un contrast radical cu vârful de 25,5% înregistrat în decembrie 2023 – luna în care Milei a preluat conducerea ţării.

Cu toate acestea, inflaţia anuală rămâne la un nivel alarmant, de 43,5%, una dintre cele mai ridicate din lume.

Ministrul economiei, Luis Caputo, a celebrat public realizarea pe platforma X, declarând: „Avem cel mai bun preşedinte din lume”.

Această scădere semnificativă consolidează şansele lui Milei la alegerile parţiale din octombrie, unde stabilitatea preţurilor este punctul central al discursului său politic. Este o victorie-surpriză pentru liderul argentinian, care în aprilie a eliminat controversatul control valutar – o măsură riscantă, dar care pare să fi dat roade.

Reformele au fost parte dintr-un acord de 20 de miliarde de dolari cu FMI, care a presupus renunţarea la un curs fix ce, deşi proteja moneda naţională de volatilitate, sufoca rezervele valutare ale băncii centrale. Milei a permis flotarea liberă a peso-ului pe 14 aprilie, o decizie ce părea riscantă, întrucât putea declanşa un nou val de scumpiri. Dar efectul a fost surprinzător de moderat.

„Guvernul a reuşit să limiteze efectele devalorizării asupra inflaţiei la un minim”, a declarat Ramiro Blazquez Giomi, strateg pentru America Latină la grupul financiar StoneX.

Pentru a susţine peso-ul, autorităţile au introdus inclusiv stimulente fiscale temporare pentru exportatorii agricoli, atrăgând mai mulţi dolari pe piaţa valutară. Totuşi, analiştii avertizează că tensiunile electorale din toamnă ar putea slăbi din nou moneda naţională.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Iun. 2026, 15:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
06 Iun. 2026, 15:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), Dan Pîrșan, a lansat un atac la adresa fostei șefe a companiei Electroca, Corina Popescu, al cărei nume este vehiculat pentru funcția de ministru al Energiei în viitorul Executiv de la București.

Într-o postare publică, Pîrșan susține că Popescu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții-cheie în sectorul energetic, inclusiv cele de secretar de stat în Ministerul Energiei, director general al Transelectrica și director general al Electrica.

Acesta readuce în atenție episodul din mai 2022, când Corina Popescu a fost revocată din funcția de director general al Electrica înainte de expirarea mandatului. Potrivit lui Pîrșan, compania a anunțat inițial o compensație de aproximativ 400.000 de euro, însă raportările ulterioare ar fi indicat că suma totală acordată pentru încetarea anticipată a contractului de mandat s-a ridicat la circa 3,42 milioane de lei brut, echivalentul a aproximativ 680.000 de euro.
„Adică exact rețeta românească: pleci înainte de termen, dar nu pleci supărat. Pleci cu sute de mii de euro”, a afirmat liderul APCE.

În opinia sa, cazul ridică semne de întrebare privind responsabilitatea publică și mecanismele de verificare a eventualelor conflicte de interese în sectorul energetic, în contextul în care foști manageri și demnitari revin frecvent în poziții de influență în companii de stat, instituții publice sau firme de consultanță.

Pîrșan a declarat că România are nevoie de „energie, nu de uși rotative pentru protejații sistemului” și și-a exprimat speranța că discuțiile privind eventualele numiri în noul Guvern vor fi analizate atent.

Corina Popescu nu a comentat deocamdată public acuzațiile formulate de președintele APCE. Postarea reprezintă poziția autorului și nu conține concluzii ale unor instituții de control privind existența unor conflicte de interese sau încălcări ale legislației.