După eșecul trenurilor, milioanrul Gruia Stoica vinde asfalt în Moldova

Grampet Group, controlat de milionarul român Gruia Stoica, anunță intrarea pe piața materialelor pentru infrastructură prin compania BITUROM – specializată în procesarea și comercializarea bitumului rutier. Compania a început vânzîrile și în Republica Moldova.

Noua fabrică, amplasată pe platforma fostei rafinării RAFO Onești, este prezentată drept cea mai modernă unitate de topire a bitumului din România, cu o capacitate de până la 18 tone pe oră și operare complet automatizată. Prima linie a început deja producția, iar echipamentele pentru alte trei stații de producție de bitum 50/70 și bitum polimerizat au fost contractate. Capacitatea totală anuală va fi de 400.000 tone, echivalentul a 60% din necesarul României.

„Este un pas important pentru consolidarea prezenței grupului în domeniul logisticii integrate și în industria materialelor pentru infrastructură”, a declarat Gruia Stoica, președinte al Grampet Group.

Grupul, care operează în Bulgaria, Ungaria, Croația, Republica Moldova, Germania, Serbia, Grecia, Slovenia și Macedonia, deține 450 de locomotive și 20.000 de vagoane, transportând anual peste 15 milioane de tone de marfă. În portofoliu se regăsesc și cinci terminale logistice la frontierele cu Ucraina și Republica Moldova, precum și fabrici în România și Ungaria pentru reparația vehiculelor feroviare.

Activitatea companiei în Republica Moldova a fost însă marcată de scandaluri. În 2013, CFM a modernizat cinci trenuri sovietice la Remar Pașcani, parte a Grampet Group, într-un contract de circa 11 milioane de euro. Două dintre garnituri au luat ulterior foc: una în 2014, la un an după reabilitare, pe ruta spre Ungheni, și alta în decembrie 2022, pe cursa Chișinău–Iași.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#griua #milioanr #grampet #trenuri

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.