După febra ChatGPT, vine stagnarea: OpenAI și Meta amână noile generații de AI

25 Aug. 2025, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Aug. 2025, 10:09 // Actual //  Ursu Victor

După aproape trei ani de expansiune spectaculoasă, ritmul de dezvoltare a inteligenței artificiale începe să încetinească, constată The Wall Street Journal.

Entuziasmul global în jurul tehnologiei a atins apogeul la sfârșitul anului 2022, odată cu lansarea ChatGPT de către OpenAI, moment care a declanșat o competiție intensă între startup-uri și mari giganți tehnologici pentru a livra modele tot mai performante. De atunci, însă, progresele majore par să se fi diminuat.

Potrivit sursei citate, în această vară Meta Platforms a amânat lansarea versiunii următoare a modelului său de inteligență artificială, Llama 4 Behemoth, din cauza dificultăților tehnice în obținerea unor îmbunătățiri semnificative. În paralel, OpenAI a întârziat lansarea GPT-5, iar modelul, atunci când a apărut, nu a reușit să răspundă pe deplin așteptărilor industriei.

Specialiștii remarcă faptul că provocările legate de costurile uriașe, resursele de calcul și complexitatea tot mai mare a instruirii modelelor pun frână progresului accelerat din anii precedenți.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Ian. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Ian. 2026, 11:02 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova se află printre țările cu cel mai mare consum de alcool din lume, potrivit datelor publicate de World Population Review. Cu un consum mediu de 14,1 litri de alcool pur pe cap de locuitor pe an, Moldova ocupă locul patru la nivel global, fiind depășită doar de România, Georgia și Letonia.

Clasamentul arată că România conduce topul mondial, cu un consum de 17,1 litri pe an per locuitor, urmată de Georgia cu 15,5 litri și Letonia cu 14,7 litri. Republica Moldova, cu 14,1 litri, se află imediat după acestea, înaintea Cehiei, care înregistrează 13,7 litri pe an.

Prin comparație, consumul de alcool în Rusia este estimat la 10,5 litri pe cap de locuitor, iar în Ucraina la doar 7,4 litri, nivel aproape la jumătate față de cel din Republica Moldova.

Datele World Population Review arată că Europa de Est și regiunea Mării Negre domină clasamentul global al consumului de alcool, cu mai multe state din zonă în topul primelor cinci.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!