După un MANIFEST și anunțul că nu pleacă din politică, Mariana Durleșteanu își pune mâinile în cap. Ce a văzut

30 Mai 2021, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Mai 2021, 11:00 // Actual //  MD Bani

Mariana Durleșteanu, fosta pretendentă la șefia Guvernului și actuala – la fotoliul de deputat, a postat o fotografie pe pagina sa de Facebook în care apare cu mâinile în cap. Postarea este însoțită de un text explicativ, potrivit căruia, a fost în vizită la uzina „Mezon” pe care a găsit-o în paragină, dar consideră că este un loc care poate fi readus la viață.

Aceasta a admis că în spate ar fi anumite scheme.

Gospodarii Chișinăului au abandonat acest veritabil furnizor de bani la buget, locuri de muncă și produse industriale.

Este criminal și lipsit de logică să ai sub mână așa resursă și să-ți bați joc de ea. Dar presupun că în spate iar stau interese și scheme.

A publicat acest anunț după ce cu o zi mai devreme, spunea că nu pleacă din politica Moldovei și că va contribui la crearea unei economii puternice.

Eu, Mariana Durleșteanu, am demonstrat în viața profesională că am capacitatea să finalizez proiecte importante, de aceea, cred că a venit timpul să îmi îndeplinesc datoria față de Moldova, implicându-mă în viața politică a țării!”, a scris aceasta.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!