Elveţia se aliază sancţiunilor internaţionale şi pedepseşte aspru „regimul Putin”.
Elveţia a îngheţat activele ruseşti prezente pe teritoriul său pentru o valoare de aproximativ 5,75 miliarde franci elveţieni (5,62 miliarde euro), din cauza sancţiunilor aplicate Moscovei.
Potrivit Guardian, declaraţia îi aparţine lui Erwin Hollinger, un înalt oficial al agenţiei Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice (Seco), care supraveghează sancţiunile.
Este probabil, a spus Hollinger într-o conferinţă de presă, ca această cifră să crească în continuare.
În Elveţia, ţară care a lăsat baltă neutralitatea sa proverbială şi s-a aliat sancţiunilor internaţionale contra Rusiei, se spune că s-ar ascunde iubita lui Vladimir Putin şi copiii lor.
Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!