Europa se pregătește de muncă pe viață: vârsta de pensionare ar putea urca spre 70–74 de ani

28 Nov. 2025, 09:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Nov. 2025, 09:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai mult de jumătate dintre statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) intenționează să crească vârsta de pensionare, ca soluție în fața îmbătrânirii populației.

În raportul său bianual privind sistemele de pensii, OCDE semnalează că, în medie, vârsta normală de pensionare va crește, de la 63,9 ani pentru femei și 64,7 ani pentru bărbații care s-au pensionat în 2024, la 65,9 ani și, respectiv, 66,4 ani pentru cei care anul trecut și-au încheiat studiile și au început să muncească, relatează joi agenția EFE, citat de agerpres.ro.

Totuși, vor exista variații semnificative între țările membre, trei dintre acestea menținând vârsta de pensionare la 62 de ani, respectiv Luxemburg, Slovenia și Columbia, în cazul celei din urmă vârsta de pensionare pentru femei fiind chiar și mai scăzută, 57 de ani.

La cealaltă extremă, Danemarca, Estonia, Italia, Olanda și Suedia au inițiat reforme care vor crește vârsta de pensionare la 70 de ani sau chiar mai mult. Astfel, în Danemarca vârsta de pensionare va crește de la 67 de ani, cât este în prezent, la 74 de ani, iar în Estonia de la 65 la 71 de ani.

În spatele acestei tendințe se află îmbătrânirea demografică, ce va afecta toate țările membre ale organizației, într-o măsură mai mare sau mai mică, punând o presiune sporită asupra finanțării sistemelor publice de pensii.

La nivel global, pentru fiecare 100 de persoane cu vârsta cuprinsă în prezent între 20 și 64 de ani (grupa de vârstă activă), există 33 care au peste 65 de ani, dar acest raport se va deteriora și mai mult, numărul celor cu vârste de peste 65 de ani la fiecare 100 de persone din grupa de vârstă 20-64 de ani urmând să crească la 52 până în anul 2050.

Pe baza analizei situației din prezent a sistemelor de pensii, a reformelor preconizate și ținând cont de tendințele demografice, autorii raportului estimează că cheltuielile medii cu pensiile publice în OCDE (în cele 32 de țări pentru care sunt disponibile date) vor crește, de la 8,8% din produsul intern brut (PIB) în prezent, la 10% în 2050.

Precizăm că, anterior, Alexandru Munteanu, prezentând programul de activitate a Guvernului în Parlament, a declarat că majorarea vârstei de pensionare este o tendință globală, determinată de creșterea speranței de viață și de schimbările demografice. În opinia sa, și Republica Moldova va trebui să discute deschis această temă, în contextul normelor și practicilor europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!