Exporturile Gazprom au crescut în 2021, dar livrările de gaze spre Europa au fost sub aşteptări

03 Ian. 2022, 15:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Ian. 2022, 15:15 // Actual //  bani.md

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom către clienţii din afara fostei Uniuni Sovietice au crescut anul trecut cu 5,8 miliarde metri cubi (bcm), la 185,1 bcm, în timp ce livrările spre Europa şi-au ratat probabil obiectivul, relatează Bloomberg şi Reuters.

Exporturile de 185,1 bcm sunt sub nivelul din 2020 şi mai scăzute decât în 2018 şi în 2019, când s-au situat la aproximativ 200 miliarde metri cubi, potrivit Agerpres.

Exporturile de gaze ruseşti spre Europa sunt atent analizate, după ce preţurile au atins luna trecută un nivel record, unii politicieni şi experţi acuzând Gazprom că livrează o cantitate mai mică de gaze pentru a pune presiune pe autorităţi să certifice gazoductul Nord Stream 2.

Gazprom a dat asigurări că îşi îndeplineşte toate obligaţiile contractuale privind livrările spre Europa şi a informat că a majorat exporturile către Germania cu 10,5%, spre Turcia cu 63% şi în Italia cu 20,3%.

Totuşi, compania rusă intenţiona să livreze 183 bcm de gaze spre Europa şi Turcia şi probabil şi-a ratat obiectivul, deoarece cifra de 185,1 bcm include China, unde a început exporturile prin conductă în 2019.

Gazprom nu furnizează cifre anuale privind exporturile către China, dar în primele nouă luni a raportat că a livrat statului asiatic 7,1 bcm.

Gazprom a informat că producţia sa de gaze a crescut cu 62,2 bcm, la 514,8 bcm, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Livrările interne de gaze au urcat cu 31,9 bcm, la 257,8 bcm.

Compania rusă se aşteaptă să raporteze câştiguri record pentru 2021 în urma preţurilor ridicate la gaze din Europa.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!