Inflația din Republica Moldova ar putea accelera până la 9,2% în trimestrul IV al anului 2026, iar revenirea în intervalul-țintă este așteptată abia spre 2027. În aceste condiții, economistul Dumitru Vicol pune în discuție performanța Băncii Naționale a Moldovei (BNM), dar susține că rezultatele instituției nu pot fi evaluate exclusiv prin prisma nivelului actual al inflației.

„În contextul actual, este cumva firesc să întrebăm: dacă prețurile cresc, iar conducerea BNM este bine remunerată, pentru ce plătim?”, afirmă economistul într-o postare în care analizează activitatea autorității monetare.

Vicol amintește că mandatul principal al BNM este menținerea inflației în jurul țintei de 5%, însă Republica Moldova este o economie mică și puternic dependentă de importuri. Scumpirea resurselor energetice, războiul din apropierea țării, creșterea prețurilor internaționale și modificarea tarifelor reglementate se transmit rapid în prețurile achitate de populație și companii.

Economistul subliniază că BNM nu poate împiedica asemenea șocuri externe, însă poate limita efectele acestora și poate evita ca inflația să scape de sub control. Din acest motiv, spune el, performanța băncii centrale trebuie evaluată prin prisma instrumentelor pe care instituția le are efectiv la dispoziție.

În acest context, Vicol face trimitere la o evaluare independentă publicată de Fondul Monetar Internațional în aprilie 2026, potrivit căreia politica monetară din Republica Moldova a devenit mai matură și mai eficientă în controlul inflației.

Dacă anterior BNM intervenea în economie în mare parte prin influențarea cursului valutar, în prezent instituția utilizează în principal rata dobânzii, instrumentul standard folosit de băncile centrale moderne. Potrivit economistului, evaluarea FMI arată că, începând cu 2020, reacțiile BNM au devenit mai sistematice, iar deciziile de politică monetară se transmit mai clar în economie.

Vicol atrage atenția și asupra reducerii puternice a rezervelor obligatorii impuse băncilor comerciale. După criza bancară din 2014, sistemul bancar dispunea de un surplus important de lichidități, iar BNM ajunsese să oblige băncile să păstreze până la 42,5% din depozite sub formă de rezerve obligatorii.

În ultima perioadă, rata a fost redusă până la 18%, apropiindu-se astfel de nivelurile de 5-10% întâlnite în unele state din Balcanii de Vest.

Pentru populație și companii, explică economistul, reducerea rezervelor înseamnă că băncile pot direcționa mai mulți bani către creditare. În același timp, o transmisie mai eficientă a politicii monetare ar permite BNM ca, în cazul unui nou șoc, să intervină mai fin și să nu fie nevoită să majoreze dobânzile la fel de agresiv.

Vicol abordează și subiectul controversat al salariilor conducerii BNM, arătând că instituția concurează pentru specialiști chiar cu băncile comerciale pe care le supraveghează. În sectorul privat, afirmă acesta, managerii pot avea remunerații de câteva ori mai mari decât cele ale conducerii BNM.

În opinia sa, un regulator remunerat mult sub nivelul pieței pe care o supraveghează riscă fie să-și piardă profesioniștii, fie să devină vulnerabil în raport cu instituțiile pe care trebuie să le controleze.

Totuși, economistul consideră că salariile ridicate trebuie explicate și justificate prin rezultate. Performanța unei bănci centrale nu presupune însă că prețurile nu vor crește niciodată, ci că instituția reacționează competent la șocuri, limitează dezechilibrele și menține încrederea în moneda națională și în sistemul bancar.

„Avem dreptul să cerem rezultate pentru fiecare leu plătit. Evaluarea trebuie însă făcută după ceea ce BNM poate controla și după felul în care răspunde atunci când economia este lovită de factori pe care nu îi poate controla”, conchide Dumitru Vicol.