Fața nevăzută a șefilor: Alexandru Lebedev, #diez: „Când eram mic, credeam că o să mor la 18 ani”

09 Iun. 2021, 13:19
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
09 Iun. 2021, 13:19 // Interviu //  MD Bani

Alexandru Lebedev a ajuns în funcția de director, administrator și fondator a site-ului de știri pentru tineri diez.md, după ce a lucrat alături de Artur Gurău timp de doi ani la una dintre primele agenții digital din Moldova – Granat.

„Am simțit că am nevoie să folosesc abilitățile învățate acolo într-un proiect personal.”

Cum reușesc să fiu un coechipier

Eu încerc mereu să mizez pe responsabilitate și acest lucru mă face să am încredere în colegi. De asemenea, mai cred că orice problemă se rezolvă sau se poate preveni prin comunicare, astfel ca și coechipier, încerc mereu să spun ce-mi reușește și ce nu.  Aștept asta și de la alții.

Presiunilor apărute le fac față…

Îmi surește părul, însă chiar dacă pare de nerezolvat, încerc să fac pași micuți prin care se reușește. De asemenea, mai știu din experiență, că nimic nu e atât de strașnic cum pare sau cum se vede, motiv pentru care, să acționezi la impuls creează mai multe probleme. Aștept până se domolesc lucrurile. Cred că răbdarea e o abilitate foarte importantă.

Deciziile privind majorările de salariu le iau…

În funcție de dedicație, responsabilitate, și autonomia unei persoane. Dacă văd că o persoană își asumă responsabilități și încearcă să rezolve problemele care apar de sine stătător, atunci asemenea decizie poate apărea.

Aleg oamenii după principiul…

Să fie deschiși spre idei, chiar dacă nu le știu, le este frică de ele, sau n-au auzit deloc. Flexibilitatea aici e un atu. Dar așa iese că împreună cu membrii echipei #diez ne alegem reciproc.

Echipa o motivez prin…

Cred că prin proiecte și responsabilități din care pot crește și învăța, nu cred în motivație strict financiară, dar aceasta trebuie să vină mână în mână cu ceea ce oferi.

Organizare

Din păcate, eu îmi organizez lucrurile în cap, de asta pot părea foarte dezorganizat, de asta mă bucur enorm când am în jurul meu oameni mai organizați.

Planificare

Aici, de asemenea, planul în capul meu există Știu că pașii care-i fac duc acolo, dar mă bucur când în echipă sunt persoane care pot pune asta tot pe foaie.

Control

Nu cred în ideea că prin control riguros oamenii sunt mai eficienți, mai degrabă aștept rezultate, iar cum ajung persoanele acolo, deja decid ei când, cum și de ce.

Sunt Director și asta înseamnă…

Înseamnă responsabilități și păr sur. Nu înțeleg oamenii care vor funcția de director. Funcția nu-i importantă, e importantă viziunea pe care o aduci și dacă faci echipa să funcționeze sau nu. În rest – foaie verde. Eu, mai degrabă, mă numesc administrator, decât director

Aș mai fi vrut să am mai mult echilibru între viața personală și profesională.

Când eram mic(ă) visam să…

Când eram mic, credeam că o să mor la 18 ani, astfel nu țin minte să fi visat ceva major. Totuși, în liceu, când intuitiv am înțeles că viața nu se termină la 18 ani, mi-am stabilit că vreau să vizitez fiecare țară din lume și să trăiesc câte puțin pe fiecare continent.

12 Sept. 2026, 09:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 09:35 // Actual //  Ursu Victor

Prețul motorinei în Statele Unite a ajuns pentru prima dată în istorie la pragul de 6 dolari pe galon, iar analiștii avertizează că scumpirea combustibilului ar putea deveni un „ucigaș tăcut” al economiei americane, prin creșterea costurilor de transport, agricultură și producție.

Potrivit datelor AAA, prețul mediu al motorinei la nivel național a ajuns la 6,06 dolari pe galon, cu aproximativ 63% peste nivelul de anul trecut. În California, unul dintre cele mai importante state agricole ale SUA, prețul a urcat până la 7,98 dolari pe galon.

Patrick De Haan, șeful departamentului de analiză a pieței petroliere la GasBuddy, avertizează că, dacă prețurile se mențin la nivelurile actuale, impactul asupra economiei ar putea deveni sever. El a descris scumpirea motorinei drept un „ucigaș tăcut” al economiei americane.

Motorina are un rol esențial în transportul de mărfuri, agricultură, construcții și industrie. Combustibilul este utilizat de camioane, trenuri, nave și utilaje agricole, ceea ce înseamnă că orice creștere a prețului se transmite rapid în costul alimentelor, produselor și serviciilor.

Bob McNally, președintele Rapidan Energy, a subliniat că populația urmărește de obicei mai atent prețul benzinei, însă motorina are un impact mult mai larg asupra economiei, deoarece intră în aproape toate lanțurile de aprovizionare.

Scumpirile vin pe fondul tensiunilor geopolitice și al reducerii capacităților de rafinare. Atacurile asupra rafinăriilor rusești au redus exporturile de motorină ale Rusiei până la cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, în timp ce conflictele din Orientul Mijlociu au afectat producția și transportul combustibililor prin Strâmtoarea Hormuz.

Potrivit unor estimări din industrie, rafinării cu o capacitate totală de aproximativ 5 milioane de barili pe zi au fost scoase din funcțiune, iar piața globală ar fi pierdut aproape 8% din oferta de motorină. În același timp, capacitățile disponibile de rafinare sunt extrem de limitate.

Presiunile se resimt și pe piața petrolului. Contractele futures pentru petrolul american au depășit 100 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele luni, iar în septembrie prețul a crescut cu aproximativ 20%.

Prețurile benzinei au urcat la rândul lor. Potrivit GasBuddy, americanii cheltuie acum cu aproximativ 700 de milioane de dolari mai mult pe zi pentru combustibil decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Situația devine cu atât mai dificilă cu cât toamna aduce o creștere sezonieră a cererii pentru combustibil, atât pentru încălzire, cât și pentru activitățile agricole.

Scumpirea motorinei reprezintă și o problemă politică pentru administrația președintelui Donald Trump, în condițiile în care alegerile intermediare sunt la mai puțin de două luni distanță. Impactul ar putea fi resimțit în special în statele agricole și în regiunile unde păcura este utilizată pe scară largă pentru încălzirea locuințelor.

Casa Albă dispune de puține instrumente pentru a reduce rapid prețurile. Printre opțiunile discutate se numără utilizarea suplimentară a rezervelor strategice de petrol și eventuale restricții asupra exporturilor de motorină. Oficialii americani au avertizat însă că astfel de măsuri ar putea avea efecte contrare și ar putea împinge prețurile și mai sus.