Fiul „criminalei de război” Matvienko, sub lupa UE: milioane ascunse în San Marino

23 Aug. 2025, 09:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Aug. 2025, 09:44 // Actual //  Ursu Victor

Vicepreședinta Parlamentului European pentru combaterea propagandei ruse în UE, Pina Picierno, a solicitat Comisiei Europene introducerea de sancțiuni împotriva lui Serghei Matvienko, fiul președintei Consiliului Federației din Rusia, Valentina Matvienko, pe care l-a acuzat de implicare în sprijinirea agresiunii Kremlinului împotriva Ucrainei.

Picierno a cerut, de asemenea, confiscarea vilei familiei Matvienko din Pesaro, pe malul Adriaticii, evaluată la circa 10 milioane de euro, proprietate dezvăluită anterior de echipa lui Alexei Navalnîi și de jurnaliști italieni. Potrivit eurodeputatei, „UE nu poate rămâne deoparte: apărarea democrației înseamnă lovirea celor care sprijină agresiunea lui Putin și profită de pe urma ei”.

Investigații recente ale presei italiene arată că Serghei Matvienko, în vârstă de 52 de ani, locuiește de mai mulți ani în Italia împreună cu soția sa, dar a transferat active importante ale familiei în San Marino, transformat într-un „nou depozit european al averii Matvienko”, în timp ce Italia rămâne baza lor logistică și rezidențială.

Deși împotriva lui Serghei Matvienko există deja sancțiuni impuse de SUA, Canada și Japonia, iar mama sa este vizată de măsuri restrictive din partea UE, Elveției și altor state, familia continuă să gestioneze nestingherită proprietăți și active pe teritoriul european.

În urma dezvăluirilor, autoritățile din San Marino au anunțat că verifică transferurile de active pentru a stabili dacă au fost ocolite regimul de sancțiuni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.