Fondatorii Moderna – în TOPUL miliardarilor! Ce averi au

07 Oct. 2021, 14:27
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
07 Oct. 2021, 14:27 // Au Bani //  MD Bani

Fondatorii companiei americane care a produs, cu banii contribuabililor SUA, unul dintre cele mai folosite vaccinuri din lumea bogată au acum averi estimate la câte 3,5 miliarde de dolari, potrivit topului Forbes, scrie New York Times. Cu toate acestea, compania este criticată pentru că nu distribuie vaccinuri către țările cu venituri mici și medii.

Profiturile obținute de Moderna, compania pharma care a produs unul dintre cele mai vândute vaccinuri anti-COVID din lume, au propulsat trei noi oameni în topul Forbes al celor mai bogate 400 de persoane din SUA.

Pe baza prețului acțiunilor companiei la începutul lui septembrie, revista i-a adăugat pe listă pe Noubar Afeyan, cofondator și președinte al Moderna, pe Robert Langer, un profesor de la Massachusetts Institute of Technology, alt cofondator al companiei, și pe Timothy Springer, un profesor de la Harvard Medical School și unul dintre primii investitori ai companiei.

Averea netă a fiecăruia a fost estimată de Forbes la 3,5 miliarde de dolari.

Moderna a dezvoltat unul dintre cele trei vaccinuri aprobate în prezent în SUA și unul dintre cele mai folosite în această țară, alături de Pfizer. Moderna a fost, de asemenea, achiziționat și de Comisia Europeană și distribuit în statele membre, inclusiv în România.

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În timp ce trenurile de pasageri circulă rar, iar situația financiară a întreprinderii rămâne complicată, Calea Ferată din Moldova pare să fi descoperit o nouă direcție: turismul feroviar.

Potrivit companiei, Republica Moldova începe să fie promovată drept o destinație pentru călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin sate tradiționale, câmpuri și podgorii. Ideea este ca drumul cu trenul să devină nu doar un mijloc de transport, ci o experiență turistică autentică.

Un exemplu în acest sens a fost excursia organizată pe 6–7 martie 2026 pentru echipa unei companii din Cehia specializate în transport feroviar și turism. Oaspeții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura feroviară din Republica Moldova, după care au pornit într-o călătorie pe șine prin mai multe regiuni ale țării.

Potrivit CFM, astfel de inițiative ar putea contribui la promovarea Republicii Moldova ca destinație pentru turismul feroviar, iar întreprinderea anunță că este deschisă pentru noi oferte în sezonul turistic estival.

Totuși, realitatea financiară a companiei rămâne mai puțin romantică decât peisajele văzute din tren. În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la aproximativ 450 de milioane de lei, chiar dacă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024.

Întreprinderea continuă însă să opereze pe pierdere. În primele șase luni ale anului 2025, CFM a înregistrat pierderi de 152,4 milioane de lei, ușor mai mici decât cele 156,1 milioane de lei din aceeași perioadă a anului precedent.

Astfel, dacă trenurile nu mai pot impresiona prin viteza sau frecvența curselor, ele ar putea deveni măcar o atracție turistică pentru cei curioși să descopere Moldova… în ritmul liniștit al șinelor CFM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!