(FOTO) Cea mai mare colecție de artă, scoasă la vânzare după un divorț! Se estimează la peste 600 de milioane de dolari

10 Sept. 2021, 11:23
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
10 Sept. 2021, 11:23 // Au Bani //  MD Bani

Colecția de artă de sute de milioane de dolari a magnatului imobiliar din New York, Harry Macklowe, și a soției sale Linda se află pe piață de aproape trei ani, scrie CNN. Valoarea acesteia se estimează la peste 600 de milioane de dolari și este considerată „cea mai mare valoare estimată vreodată pentru o colecție care va fi scoasă la licitație”.

Potrivit Sotheby’s, colecția cuprinde de 65 de lucrări, printre care opere semnate de Pablo Picasso, Andy Warhol, Alberto Giacometti, Jeff Koons, Mark Rothko și Cy Twombly.

„Este o colecție care nu a fost niciodată mutată (sau) atinsă”, a declarat Grégoire Billault, președintele departamentului de artă contemporană al casei Sotheby’s, în cadrul unui eveniment de presă. „Destul de des, atunci când avem colecții de vânzare, o mare parte din ele au fost deja vândute sau unele (opere) sunt date muzeelor; altele sunt dăruite unor membri ai familiei.”

Cum au ajuns cei doi să colecționeze artă?

Potrivit informațiilor, soții Macklowes s-au căsătorit la 20 de ani, în 1959, și de atunci și-au adunat împreună toate bunurile substanțiale, printre care un apartament de 72 de milioane de dolari, o ambarcațiune și mai multe proprietăți comerciale. Ei au început să colecționeze tablouri imediat după ce s-au căsătorit.

Întrucât nu putea stabili cum exact se pot împărți lucrările, judecătorul a decis ca colecția să fie vândută, iar banii să fie împărțiți între cei doi soți.

Conform Artnet, comerciantul de artă desemnat, Michael Findlay, a amânat decizia anul trecut din cauza epidemiei, care a determinat o luptă între casele de licitații Sotheby’s, Christie’s și Phillips pentru a scoate colecția pe piață.

Ce conține colecția de artă?

Printre alte piese se numără ”Nine Marilyns” a lui Warhol (una dintre renumitele serigrafii în serie ale artistului pop cu Marilyn Monroe), un tablou Rothko definitoriu și o sculptură de Picasso menită să comemoreze poetul francez Apollinaire, pe lângă Giacometti.

Înainte de vânzarea inițială, care va avea loc în noiembrie la New York, unele dintre lucrările din această colecție remarcabilă vor fi expuse la Taipei, Hong Kong, Los Angeles, Londra și Paris. Secțiunea și vânzările finale vor avea loc în luna mai a anului următor.

În cursul unui eveniment de presă virtual care a anunțat joi vânzarea, Charles Stewart, directorul executiv al casei Sotheby’s, a numit-o „una dintre cele mai semnificative și de calitate muzeală colecții de artă modernă și contemporană care au ajuns vreodată pe piață”.

28 Apr. 2026, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Apr. 2026, 17:28 // Actual //  Grîu Tatiana

Portul Internațional Liber Giurgiulești, care reprezintă singura ieșire indirectă la mare a Republicii Moldova, a fost preluat integral de Portul Constanța. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a anunțat că a finalizat vânzarea companiei ICS Danube Logistics, operatorul portului, după un proces internațional de selecție a investitorului.

Potrivit BERD, tranzacția a avut loc „în urma unui amplu proces global de fuziuni și achiziții”, scopul fiind identificarea „unui investitor strategic pe termen lung, angajat să continue dezvoltarea portului și să consolideze integrarea Moldovei în rețelele comerciale regionale și globale”. Compania românească a fost aleasă „în urma unui proces competitiv riguros” și a preluat 100% din acțiunile deținute de BERD la ICS Danube Logistics.

Instituția subliniază rolul esențial al portului Giurgiulești pentru economia Republicii Moldova, menționând că acesta „joacă un rol critic în menținerea lanțurilor de aprovizionare și susținerea stabilității economice”, gestionând peste 70% din importurile și exporturile maritime ale țării. De asemenea, BERD notează că importanța strategică a portului „a crescut semnificativ în ultimii ani”.

Noul proprietar s-a angajat să dezvolte în continuare infrastructura. Conform comunicatului, Portul Constanța va investi în „extinderea capacității, modernizarea infrastructurii și consolidarea rolului portului în coridoarele europene de transport și logistică”. Totodată, tranzacția ar urma să „întărească legăturile economice și comerciale dintre Moldova și România”.

BERD mai precizează că, pe durata procesului de vânzare, a colaborat cu autoritățile din ambele state pentru a asigura respectarea legislației și „un rezultat care să susțină sustenabilitatea pe termen lung a portului”.

Ieșirea BERD din acest proiect marchează finalul unei implicări începute în 1995, când banca a sprijinit construcția portului. Potrivit instituției, Giurgiuleștiul a devenit între timp „o poartă maritimă pe deplin dezvoltată și de importanță strategică”, care intră acum „într-o nouă etapă de proprietate strategică pe termen lung”.

BERD nu a anunțat suma tranzacției, însă anterior Guvernul României a alocat în acest scop 281 de milioane de lei (circa 56 de milioane de euro).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!