(FOTO) Cea mai scumpă casă din SUA va fi scoasă la licitație. Cum arată locuința de LUX și care este prețul de start

08 Dec. 2021, 12:19
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
08 Dec. 2021, 12:19 // Au Bani //  MD Bani

Proiectul „The One”, construit timp de șapte ani în cartierul Bel Air din Los Angeles, ar urma să fie scos la vânzare în luna ianuarie, prin licitație. Prețul va porni de la 250 de milioane de dolari.

Dezvoltatorul Crestlloyd, deținut de producătorul de film Nile Niami, a intrat în incapacitate de plată în vara acestui an după ce nu a putut plăti un împrumut de 100 de milioane de dolari luat de la compania Hankey Capital.

Casa uriașă s-a aflat în construcție timp de mulți ani, iar costurile au fost uriașe, scopul dezvoltatorului fiind să vândă la un moment dat proprietatea cu 500 de milioane de dolari.

Luna trecută, proiectul „The One” a fost evaluat la 325 de milioane de dolari, scrie Los Angeles Times.

Licitația va începe de la 250 de milioane de dolari și prețul de vânzare poate fi mult mai mare, însă chiar și suma de 200 de milioane ar acoperi toate datoriile acumulate de dezvoltatorul Crestlloyd, evaluate la 180 de milioane de dolari.

„The One” în cifre

Proprietatea se întinde pe 11.000 de metri pătrați și are patru piscine, o pivniță pentru 10.000 de sticle de vin, SPA, salon de înfrumusețare, sală de bowling cu patru piste, ring de dans și un cinematograf multiplex cu 40 de locuri.

Garajul locuinței poate găzdui 30 de mașini, există o cascadă, 21 de dormitoare și 30 de băi.

Dormitorul principal are 464 de metri pătrați. Totodată, în cadrul proprietății există trei case de oaspeți.

15 Sept. 2026, 09:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 09:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de cereale și oleaginoase din Republica Moldova se confruntă cu blocaje simultane pe două dintre principalele rute logistice transportul naval pe Dunăre și punctele de trecere rutieră spre România. Reprezentanții sectorului au discutat problema, la 14 septembrie, în cadrul a două ședințe separate cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Cea mai gravă situație este în prezent pe Dunăre. Accesul Portului Internațional Liber Giurgiulești către Marea Neagră se realizează prin Canalul Sulina, aflat pe teritoriul României, iar în zona Reni–Giurgiulești ar aștepta în prezent între cinci și opt nave.

Potrivit reprezentanților sectorului cerealier și oleaginos, tranzitul prin Canalul Sulina presupune întârzieri de peste 15 zile. În același timp, restricțiile de pescaj, de aproximativ 5,5–6,5 metri față de gabaritul nominal de 7,20 metri, obligă operatorii să efectueze rotații suplimentare și să utilizeze nave încărcate doar parțial.

Sectorul salută implicarea directă a ministrului Eugen Osmochescu, care a răspuns prompt problemelor semnalate și a decis să meargă la fața locului pentru identificarea unor soluții concrete.

Una dintre soluțiile propuse este autorizarea încărcării la radă, adică transferul mărfurilor pe nave aflate la ancoră, fără ocuparea unei dane portuare. Sectorul susține că o asemenea măsură ar permite deblocarea rapidă a navelor aflate în așteptare și ar putea adăuga o capacitate suplimentară de 20.000–50.000 de tone la fiecare rotație.

Cererea pentru aplicarea acestui mecanism a fost deja depusă, iar operațiunile ar urma să se desfășoare în zona Giurgiulești–Reni–Galați. Pentru punerea în aplicare este însă necesar acordul Comisiei Europene.

Subiectul urmează să fie discutat marți, 15 septembrie, de viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul unei întrevederi cu comisarul european responsabil de proiectele de infrastructură din Republica Moldova și Ucraina. Tema centrală va fi fluidizarea traficului naval pe Dunăre.

Probleme sunt semnalate și pe coridorul rutier din zona Giurgiulești. Miercuri, 16 septembrie, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugen Osmochescu, și Viorel Cernăuțanu urmează să se deplaseze la fața locului pentru a evalua posibilitatea reintroducerii dirijării rutiere pe tronsonul Reni–Giurgiulești, segment de aproximativ doi kilometri care leagă portul de punctul vamal.

Sectorul cere inclusiv transmiterea anticipată către Poliția de Frontieră a listelor cu camioanele care dețin statut de Operator Economic Autorizat, astfel încât acestea să poată fi dirijate și, dacă este necesar, însoțite prin coloanele formate pe drumul public până la intrarea în zona vamală.

O altă solicitare vizează reactivarea mecanismului de acces alternant pentru transportatorii moldoveni și ucraineni, sistem care ar fi funcționat anterior.

Reprezentanții sectorului susțin că, spre deosebire de discuțiile anterioare, de această dată autoritățile au stabilit deja acțiuni concrete și termene apropiate: o discuție la nivelul Comisiei Europene pe 15 septembrie și o vizită tehnică la Giurgiulești pe 16 septembrie.

Rămâne însă de văzut dacă discuțiile se vor transforma și în decizii efective un calendar clar pentru autorizarea încărcării la radă și reluarea mecanismelor de dirijare a traficului rutier la Giurgiulești.