Frustrări existențiale pentru PSRM. Alaiba: Tradiția clientelismului politic „moare” anul acesta

06 Dec. 2021, 12:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Dec. 2021, 12:02 // Actual //  bani.md

Frecventele campanii electorale în Republica Moldova au determinat politicienii să utilizeze banii publici pentru a cumpăra indirect votul cetățenilor. Cum? Bunăoară direcționând bani spre primari loiali sau spre localități care ar putea aduce voturi partidului aflat la guvernare. În cadrul ședinței de astăzi a Comisiei economie buget și finanțe unde s-a discutat politica bugetar – fiscală, președintele comisiei Dumitru Alaiba a spus că anul acesta se va pune capăt clientelismului politic.

Tradiția distribuirii banilor publici pe criterii politice moare anul acesta. Deputații vin aici și își fac campanie pe banii publici. Asta se întâmplă, mergi prin sate promiți și vii aici (în comisie n.a) și înaintezi amendamente la politica bugetar – fiscală. Noi înțelegem că în anii precedenți banii se repartizau în funcție de coloratura politică. Or, cel mai ușor era ca în acest să facem cum s-a făcut anterior. Toți banii alocați pentru proiecte să fie distribuiți primarilor de la PAS. Însă noi nu vom merge pe practica asta.”, a explicat Alaiba.

În cadrul ședinței comisiei, deputații socialiști au venit cu mai multe amendamente la politica bugetar – fiscală care prevăd majorarea alocării banilor pentru primăriile conduse de primarii PSRM.

Poate că amendamentele cu care ați venit dvs sunt bune, doar că anul acesta o să schimbăm  practica, ca toți primarii să aibă posibilitatea să aplice la proiecte și să fie în condiții legale. Se primește că un primar care nu a candidat pe lista partidului de la guvernare nu primește bani pentru infrastructură”, a replicat Alaiba.

Potrivit proiectului bugetului, pentru anul 2020 transferurile către APL de nivel I au însumat 91,9 mil. de lei, iar în anul 2021 – 289,9 mil. de lei.

În anul 2020, transferurile de la bugetul de stat pentru primăriile PSRM au fost de 63 mil. de lei, iar la cele din opoziție – 28,9 mil. de lei. În anul 2021, pentru primăriile care reprezintă partidul de la guvernate PAS au fost transferate – 202,5 mil. de lei, iar pentru cele din opoziție – 87,4 mil. de lei.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!