Gazprom „scrâșnește din dinți” că Moldova a utilizat bani din buget pentru plata datoriei

26 Nov. 2021, 19:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Nov. 2021, 19:44 // Actual //  bani.md

Concernul rus Gazprom se arată îngrijorat de faptul că Moldova a folosit fonduri bugetare pentru a stinge restanțele la plata pentru consumul de gaz. „Faptul că au fost necesare fonduri bugetare pentru a plăti pentru gaze semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al Republicii Moldova. Situația cu neplata gazelor se poate repeta”, a spus reprezentantul oficial al Gazprom Serghei Kuprianov, citat de tass.ru.

Reprezentantul concernului rus confirmă că gazele au fost achite, doar că administrația companiei este îngrijorată că problema cu neplata gazelor s-ar putea repeta.

De-a lungul acestei săptămâni, autoritățile moldovenești au raportat public cum salvează țara și coordonează alocarea de bani pentru a plăti restanțele către Gazprom. Nu este nimic eroic în asta. Efectuarea plăților conform prevederilor contractuale este firească”, a mai spus Kuprianov.

Executivul a aprobat în ședința ad-hoc de astăzi proiectul de lege privind tranzacția pentru achitarea datoriei istorice și soluționarea problemei de cash flow de la Moldovagaz.

Potrivit proiectului de lege, cei 1,3 miliarde de lei alocați vor fi utilizați de compania de stat Energocom pentru stingerea datoriei din perioada anilor 2002 – 2008, dar și a plății pentru gazului din luna octombrie și noiembrie.

În data de 22 noiembrie, Gazprom anunța că Republica Moldova riscă să rămână fără gaz în cazul în care timp de 48 de ore dacă nu-și achită plata pentru gazul consumat în luna octombrie și noiembrie în sumă de 74,2 mil. USD circa 1,5 miliarde de lei.

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!