Gigantul Google anunță concedieri masive în întreaga lume! 12 mii de angajați vor rămâne fără job

20 Ian. 2023, 15:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Ian. 2023, 15:50 // Actual //  bani.md

Google va concedia aproximativ 12 mii de angajați la nivel global (peste 6% din total). Argumentează că în ultimii ani “se pregătise pentru altă realitate economică decât cea din prezent”. Și Microsoft a anunțat o decizie similară săptămâna aceasta.

Sundar Pichai, directorul executiv al Alphabet (compania-mamă a Google), a precizat într-un email transmis angajaților și preluat de agențiile internaționale de presă că sunt vizate toate departamentele ale companiei, din întreaga lume, inclusiv cele de resurse umane, producție, funcții corporative și inginerie. Pichai a transmis că își asumă “întreaga responsabilitate pentru deciziile care au adus compania în acest punct“.

“Trebuie acum să ne concentrăm atenția, să ne recalculăm costurile, și să ne îndreptăm abilitățile și capitalul către cele mai importante priorități“, a mai declarat acesta, menționând că Alphabet “are acum în față o oportunitate substanțială“, referindu-se la dezvoltarea inteligenței artificiale, considerat un domeniu-cheie, având în vedere că Google se confruntă cu un avans al celorlalte companii concurente pe piață.

În luna octombrie a anului trecut, compania a raportat venituri sub așteptările analiștilor. Profitul generat a scăzut cu până la 27% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 13,9 miliarde de dolari. Sundar Pichai a avertizat atunci că Google va reduce din cheltuieli. Un alt director al Alphabet a precizat că va reduce, în ultimul trimestru al anului trecut, cu mai mult de jumătate numărul de noi locuri de muncă disponibile.

Google a adoptat în ultimele luni ale anului trecut o serie de decizii în vederea reducerii costurilor, printre care amânarea următoarei generații de laptopuri Pixelbook și renunțarea la serviciul Stadia. În această săptămână, Microsoft a anunțat, de asemenea, că face zece mii de concedieri până la sfârșitul celui de-al treilea trimestru din acest an. În noiembrie, și compania Meta (Facebook) a anunțat că va concedia peste 11 mii de persoane, circa 13% din totalul numărului de angajați, în cadrul unui plan de reducere a cheltuielilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.