Cât câştigă bancherii de top din America? Șeful JPMorgan Chase ar putea rămâne fără bonusuri consistente

20 Ian. 2023, 16:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
20 Ian. 2023, 16:01 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

JPMorgan Chase a declarat că nu va mai acorda „pe viitor” bonusuri speciale directorului general Jamie Dimon, ca urmare a reacţiei negative a investitorilor faţă de un bonus de 50 de milioane de dolari acordat anul trecut, scrie Financial Times.

Banca şi-a asumat acest angajament într-un document de reglementare depus joi, care arată, de asemenea, că gigantul de pe Wall Street i-a plătit lui Dimon 34,5 milioane de dolari pentru activitatea sa în 2022. Această sumă a rămas neschimbată faţă de anul precedent, în ciuda faptului că societatea a suferit cel mai abrupt declin al profiturilor de mai bine de un deceniu.

JPMorgan a precizat că Dimon, în vârstă de 66 de ani, a primit un salariu de bază de 1,5 milioane de dolari şi un bonus bazat pe performanţă de 33 de milioane de dolari în 2022. Potrivit băncii, consiliul său de administraţie, pe care Dimon îl prezidează, „a luat în considerare performanţa sa pe toate în toate domeniile în care activează” ca parte a stabilirii salariului final, scrie ZF.

În 2022, JPMorgan a raportat venituri record, dar venitul său net pe întregul an a scăzut cu 22%, la 37,7 miliarde de dolari, cea mai mare scădere înregistrată din 2008 a profitului pe un an întreg al băncii.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Cu toate acestea, grupul a raportat un randament al capitalului tangibil de 18%, peste ţinta sa de aproximativ 17%. De asemenea, acţiunile JPMorgan au depăşit performanţa indicelui de referinţă S&P 500 şi a indicelui KBW Bank, deşi acţiunile au scăzut în continuare cu 15,3% pe parcursul anului.

Salarizarea directorilor executivi de top ai băncii a apărut ca o problemă spinoasă în 2022, în urma deciziei de a acorda lui Dimon un premiu special unic, estimat a fi în valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari pe parcursul mai multor ani. Aceasta s-a adăugat la cei 34,5 milioane de dolari pe care i-a primit pentru anul 2021, cel mai mare pachet salarial al său din 2008 încoace.

Majoritatea acţionarilor au sfârşit prin a vota pentru prima dată împotriva planului de salarizare, în cadrul unui vot neobligatoriu de tip „say on pay” la întâlnirea anuală a investitorilor băncii.

Cheltuielile salariale la nivel de grup au crescut cu 8% în 2022, până la 41,6 miliarde de dolari, în concordanţă cu ritmul de creştere a numărului de angajaţi, care a totalizat puţin sub 294.000 la sfârşitul anului.

Dimon conduce JPMorgan din 2006, ceea ce îl face unul dintre cei mai longevivi lideri de pe Wall Street. Forbes estimează că averea sa netă este de aproximativ 1,6 miliarde de dolari, mare parte din aceasta fiind în acţiunile băncii.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.