În goana după ceasuri de lux, pasionaţii se opresc de multe ori în faţa emblematicul butic Rolex din Geneva, pentru a pune mâna pe operele maeştrilor elveţieni. De câţiva ani, cei care trec pe acolo pleacă dezamagiţi, pentru că nu mai găsesc nimic în magazin, şi sunt obligaţi să se înscrie pe o listă de aşteptare pentru a cumpăra un nou ceas de lux, atunci când el va fi gata. Tot procesul poate dura luni sau chiar ani. Pentru cei care nu vor să aştepte, Rolex a început să aducă în vitrine ceasuri deja purtate, şi care în mod paradoxal costă mai mult, scrie Bloomberg.
Un ceas produs în 2020, similar modelului Daytona, din platină cu cadran albastru şi lunetă din ceramică maro se vinde cu 74.400 de franci elveţieni atunci când va fi disponibil. La parterul magazinului Rolex, acelaşi model second-hand, poate fi achiziţionat de cei mai aprigi pasionaţi de lux cu 111.000 de franci.
Pentru Rolex, companie cu tradiţie şi consecvenţă, intrarea pe piaţa ceasurilor second-hand a fost o mişcare radicală, venită imediată după o altă mutare neaşteptată: achiziţionarea Bucherer, cel mai mare retailer de ceasuri din lume.
Programul CPO lansat de Rolex – Certified Pre-Owned – prin care vinde ceasuri second-hand cu garanţia că sunt originale, îi oferă firmei elveţiene cces direct la o piaţă a cărei valoare totală este estimată la 20 de miliarde de dolari şi care se aşteaptă să crească la 35 de miliarde de dolari până în 2030, conform Deloitte.
Asta înseamnă un flux suplimentar de venituri într-un moment în care piaţa ceasurilor de lux scade de la maximele din ultimii ani. Producătorii elveţieni de ceasuri sunt atât de îngrijoraţi încât au solicitat chiar ajutor guvernamental.
În ciuda dimensiunii pieţei second-hand, Rolex a păstrat mult timp distanţa. Pe piaţa second hand există o mulţime de comercianţi legitimi, dar este o afacere adesea obscură, în care cumpărătorii trebuie să se bazeze doar pe încredere.
O altă problemă a pieţei este că dezvoltarea sa se petrece încet din cauza mai multor factori. Unul dintre acestea este găsirea unui număr suficient de ceasuri pe care tehnicienii Rolex să le verifice şi să le valideze, în ciuda faptului că există aproximativ 30 de milioane de ceasuri în circulaţie.
Există, de asemenea, problema profitabilităţii. Dealerii autorizaţi obţin de obicei marje brute de peste 30% la un Rolex nou. Pentru piesele folosite, este mult mai puţin. Preţurile trebuie, de asemenea, să reflecte taxele Rolex pentru autentificare, de obicei aproximativ 10-15% din preţul de vânzare, potrivit lui John Shmerler, CEO al The 1916 Company, un retailer care face parte din programul CPO.
Vânzătorii cer clienţilor prime mari pentru ceasurile certificate. Potrivit firmei de analiză a pieţei WatchCharts, preţurile CPO la Bucherer în Europa erau cu aproximativ 36% mai mari decât alte Rolex-uri folosite la începutul lunii septembrie. La Watches of Switzerland în SUA, diferenţa era de 42%. Între timp, la The 1916 Company, prima CPO faţă de non-CPO era de numai 15%.
