Iluzia energiei verzi! Regenerabilele bagă investitorii în faliment: energie vândută de 3 ori sub preț

02 Feb. 2026, 22:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Feb. 2026, 22:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energia regenerabilă nu poate asigura, în forma actuală, securitatea energetică a Republicii Moldova, iar costurile reale ale stocării energiei sunt extrem de ridicate. Declarațiile au fost făcute de expertul energetic Sergiu Tofilat în cadrul emisiunii Cabinetul din umbră de la Jurnal TV.

Potrivit acestuia, deși prețurile bateriilor au scăzut semnificativ în ultimii ani, de la aproximativ 250 de dolari per kilowatt la circa 100 de dolari, investițiile necesare rămân uriașe. Tehnologiile de stocare sunt bazate în principal pe litiu, o resursă extrem de solicitată la nivel global pentru telefoane, laptopuri și mașini electrice, iar o mare parte din lanțul de producție este concentrată în China, ceea ce ridică probleme suplimentare de acces și securitate.

Republica Moldova consumă anual aproximativ 4,6 milioane MWh de energie electrică, inclusiv pierderile din rețea. Raportat la consumul zilnic, necesarul ajunge la circa 12,6 mii MWh. La un cost estimativ de 100.000 de dolari pentru stocarea unui megawatt, o baterie capabilă să asigure consumul țării pentru 24 de ore ar costa aproximativ 1,2 miliarde de dolari. Ținând cont de faptul că bateriile nu pot fi descărcate complet, iar o rezervă tehnică de 20% este obligatorie, suma totală se apropie de 1,5 miliarde de dolari.

Sergiu Tofilat a subliniat că sursele regenerabile produc energie doar în anumite intervale, atunci când există soare sau vânt, și nu pot acoperi consumul în mod constant. În lipsa acestor condiții, sistemul energetic este nevoit să recurgă la surse clasice sau la deconectarea consumatorilor. În același timp, perioadele de supraproducție generează pierderi, deoarece energia nu poate fi absorbită de rețea, iar producătorii sunt obligați să-și oprească instalațiile, pierzând venituri.

Expertul a oferit și exemplul Germaniei, care în anul 2024 ar fi plătit aproximativ 3 miliarde de euro pentru energia regenerabilă neconsumată. În Republica Moldova, capacitatea totală instalată de energie regenerabilă a ajuns la 958 MW, potrivit datelor disponibile la finalul lunii noiembrie, iar peste jumătate, circa 522 MW, se află pe piața liberă.

Acești producători sunt antreprenori care au investit fără sprijin din partea statului, fără tarife garantate sau obligații de preluare a energiei. În prezent, ei sunt nevoiți să negocieze individual cu Energocom, Premier Energy sau FEE Nord, însă companiile reglementate pot oferi doar cele mai mici prețuri permise de lege. Contractele sunt încheiate pe termen scurt, de una până la trei luni, la prețuri de 40–50 de euro per MWh, de aproape trei ori mai mici decât cotațiile de pe bursele de energie.

În aceste condiții, investițiile riscă să nu fie recuperate, iar unii producători se confruntă cu riscul falimentului. Lipsa de predictibilitate face imposibilă accesarea creditelor bancare pentru investiții în baterii de stocare, iar fără intervenții de politică publică, sectorul riscă să intre într-un blocaj major. Sergiu Tofilat consideră că autoritățile trebuie să identifice rapid o formulă de preț sau un mecanism de piață care să permită producătorilor de energie regenerabilă să supraviețuiască financiar, altfel tranziția energetică riscă să devină o iluzie costisitoare.

06 Mai 2026, 16:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Mai 2026, 16:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Dreptul la pensie în Republica Moldova este acordat exclusiv pe baza principiului contributivității, indiferent de regiunea în care locuiește persoana, a declarat directorul general a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Țîbîrnă, în cadrul unei emisiuni la Moldova 1.

Șefa CNAS a declarat că, în prezent, aproximativ 1.166 de persoane din stânga Nistrului beneficiază de pensii pentru limită de vârstă achitate de Republica Moldova, pe baza contribuțiilor plătite anterior în bugetul asigurărilor sociale.

„Ai achitat contribuții, ai primit pensia. Principiul este același indiferent unde trăiește persoana în nord, sud, stânga sau dreapta Nistrului”, a declarat Elena Țîbîrnă.

Potrivit acesteia, numărul persoanelor din regiunea transnistreană care au atins vârsta de pensionare este însă mult mai mare. Datele din Registrul de Stat al Populației arată că în stânga Nistrului există aproximativ 35.000 de bărbați cu vârsta de peste 63 de ani și circa 53.600 de femei care au atins sau vor atinge în curând vârsta de pensionare.

Șefa CNAS a precizat însă că simpla atingere a vârstei de pensionare nu garantează dreptul la pensie. Persoanele care nu au contribuit la sistemul public de asigurări sociale din Republica Moldova nu pot beneficia de aceste prestații.

Aceleași reguli se aplică și indemnizațiilor sociale. Indemnizația unică la naștere și cea lunară de 1.000 de lei pentru copii sunt acordate și mamelor din stânga Nistrului, dacă acestea își înregistrează copiii în registrele oficiale ale Republicii Moldova. În schimb, indemnizațiile de maternitate sau cele pentru îngrijirea copilului până la 3 ani sunt acordate doar persoanelor care au contribuit la sistemul de asigurări sociale.

Elena Țîbîrnă a comentat și situația titularilor de patentă care activează în piețele din Republica Moldova. Potrivit acesteia, pensionarii și persoanele cu dizabilități care beneficiază deja de pensii nu sunt obligați să achite contribuții sociale suplimentare în baza patentei.

Întrebată despre impactul unei eventuale reintegrări a țării asupra sistemului public de pensii, directoarea CNAS a recunoscut că presiunea asupra sistemului social ar putea deveni foarte mare, în condițiile în care zeci de mii de persoane din regiunea transnistreană ar putea solicita diverse prestații sociale și pensii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!