Industria și-a turat motoarele! Producția a crescut cu 11,6% în octombrie, dar extracția s-a prăbușit cu peste 20%

19 Dec. 2025, 11:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Dec. 2025, 11:45 // Actual //  Grîu Tatiana

Industria din Republica Moldova a accelerat în octombrie 2025. Potrivit Biroului Național de Statistică, producția industrială a crescut cu 11,6% față de octombrie 2024, pe serie brută.

Creșterea a fost susținută în principal de sectorul energetic, unde producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat au explodat cu 37%, precum și de industria prelucrătoare, care a consemnat un avans de 10,1%. În același timp, industria extractivă a înregistrat un declin sever de 20,7%, care a frânat parțial evoluția totală a industriei.

Datele ajustate sezonier confirmă revenirea industriei: în octombrie, producția industrială a fost cu 11,3% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut. Industria prelucrătoare a crescut cu 11,7%, sectorul energetic cu 2,2%, în timp ce extracția a continuat să scadă abrupt, cu 23%.

Per general, în ianuarie–octombrie 2025, producția industrială a crescut cu 3,9% față de aceeași perioadă din 2024. Evoluția pozitivă a fost susținută de toate ramurile industriale: industria extractivă (+5%), industria prelucrătoare (+3,3%) și sectorul energetic (+6,5%).

Totodată, în varianta ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, producția industrială a înregistrat o creștere de 3% în primele zece luni ale anului. Avansul a fost determinat de majorarea producției în industria extractivă (+4,3%), industria prelucrătoare (+3%) și, mai ales, în sectorul energetic, unde creșterea a ajuns la 13,6%.

Pentru comparație, în ianuarie–octombrie 2024, producția industrială se situa sub nivelul din 2023 (indice total 99,6%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Feb. 2026, 22:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Feb. 2026, 22:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Expertul în energetică Sergiu Tofilat a declarat, în cadrul emisiunii Punctul pe azi de la TVR Moldova, că linia electrică Chișinău–Vulcănești nu va soluționa definitiv problema autonomiei energetice a Republicii Moldova, chiar dacă este un proiect important pentru securitatea energetică a țării.

Potrivit lui Tofilat, chiar și în situația în care linia Vulcănești–Chișinău ar fi fost funcțională, deconectările nu ar fi putut fi evitate, deoarece legătura Republicii Moldova cu rețeaua României se face în continuare prin punctul Vulcănești–Isaccea. „Conexiunea cu rețeaua românească este tot acolo, deci oricum ar fi existat deconectări”, a explicat expertul.
Referindu-se la recentele întreruperi de curent, Tofilat a subliniat că atât linia Republicii Moldova, cât și cea a Ucrainei au fost deconectate din motive care urmează să fie stabilite în urma investigațiilor tehnice. El a amintit că astfel de analize pot dura mult timp, oferind exemplul Spaniei, unde raportul final privind deconectările de energie din aprilie anul trecut a fost publicat de ENTSO-E abia în luna octombrie.

În cazul Ucrainei, expertul consideră puțin probabil ca toate concluziile să fie făcute publice, din motive de securitate, pentru a nu expune vulnerabilitățile sistemului energetic în fața Federației Ruse.

Totodată, Sergiu Tofilat a precizat că linia Chișinău–Vulcănești va elimina tranzitul energiei electrice prin regiunea transnistreană și va reduce dependența de Tiraspol, însă acest lucru nu înseamnă automat mai mult curent electric disponibil din România. „De la asta nu va apărea mai multă energie în România și nu vom putea importa mai mult”, a subliniat el.
Expertul a explicat că importurile de energie sunt limitate încă din martie 2022, când Uniunea Europeană a conectat Republica Moldova și Ucraina la rețeaua europeană. În prezent, iarna, cele două țări pot importa împreună până la 2.100 MW pe oră, din care cota Republicii Moldova este de circa 15%, adică aproximativ 315 MW, în timp ce deficitul în orele de vârf ajunge la 600 MW.

Diferența este acoperită temporar doar pentru că Ucraina nu utilizează integral cota sa, iar capacitățile libere sunt realocate Republicii Moldova. „Energocom verifică în fiecare oră ce capacități sunt disponibile”, a mai spus Tofilat.
În acest context, expertul avertizează că situația din sistemul energetic va rămâne instabilă în următorii doi ani, până la punerea în funcțiune a liniei Bălți–Suceava.