INFOGRAFIC// Cât ne costă un credit imobiliar? De ce trebuie să ții cont

26 Oct. 2021, 15:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
26 Oct. 2021, 15:37 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Cu scopul de informa publicul larg, Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat o serie de infografice de educație financiară, în care vei afla ce este un credit imobiliar și la ce aspecte să fii atent înainte de a-l accesa.

Creditul imobiliar este un împrumut cu ajutorul căruia îți poți procura propria locuință. Creditul imobiliar se acordă pe termen îndelungat, chiar și de până la 25 de ani. Cel mai frecvent, imobilul reprezintă garanția pentru credit. Astfel, banca care oferă împrumutul, este proprietarul imobilului, până la achitarea finală a acestuia.

Un credit imobiliar are următoarele elemente, asigură-te că le înțelegi pe toate: Rata dobânzii, DAE, asigurare, suma creditului, contribuție personală, plata lunară, durata creditului, programul „Prima casă”.

Prin ce se deosebește creditul imobiliar de alte credite?

Creditul imobiliar se acordă pe un termen îndelungat, chiar și până la 25 de ani. Când dorim să obținem un credit imobiliar trebuie să contribuim cu fonduri proprii la achiziționarea locuinței. Contribuția proprie variază de la 10% până la 30% din valoarea creditului și este necesară pentru ca instituția creditoare să fie sigură că persoana ce se angajează în acest contract, la fel, ar avea ceva de pierdut în cazul neachitării ratelor lunare. Pe lângă contribuția proprie mai este nevoie să dispunem și de un venit stabil, iar rata lunară aferentă creditului să nu depășească o anumită proporție din venitul respectiv (între 50% și 70% din venit). Atenție, încât durata creditului ipotecar este lungă, este important să ne asigurăm că avem siguranța locului de muncă în viitor.

 La ce trebuie să fim atenți?

Creditele imobiliare pot fi acordate în moneda națională (MDL) sau pot fi atașate la o monedă străină (USD, EUR). Dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele acordate în valută de obicei este mai mică, ceea ce face creditul respectiv aparent mai atrăgător. Totuși, în cazul deprecierii leului, ratele lunare (plățile lunare) ale creditului atașat la moneda străină vor crește, în special în cazul unei deprecieri puternice. De aceea, de regulă se recomandă ca creditul contractat să fie în aceeași monedă în care este și venitul permanent al persoanei.

Creditele ipotecare oferite de instituțiile financiare naționale au rată flotantă. Aceasta înseamnă că pe parcursul timpului rata dobânzii va devia de la rata care a fost stabilită la semnarea contractului. Acest fapt va avea o influență directă și asupra plăților lunare pe care trebuie să le achităm. Spre exemplu, dacă am contractat un credit în valoare de 600 mii lei pentru o perioadă de 20 de ani, creșterea ratelor dobânzii cu un (1) punct procentual ar duce la majorarea plăților lunare cu aproape 400 de lei.

 Programul de stat „Prima casă”

După modelul altor țări, în Republica Moldova a fost lansat un program de stat care facilitează accesul la locuințe pentru persoanele tinere. Programul „Prima casă” propune condiții avantajoase legate de creditele bancare, inclusiv în ceea ce privește rata dobânzii. Beneficiar al programului poate fi orice cetățean al țării cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, angajat oficial în câmpul muncii. De asemenea, unele categorii de beneficiari, cum ar fi familiile cu mulți copii sau salariații cu venituri reduse pot obține compensații de la stat pentru acoperirea parțială a plăților lunare.

30 Iun. 2026, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Iun. 2026, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Centrul Național Anticorupție (CNA) a identificat practici discreționare în acordarea premiilor și sporurilor salariale la Î.S. „MoldATSA”. Centru a constat lipsa unor criterii obiective de evaluare a performanțelor și existența unor riscuri de conflicte de interese în procesul de repartizare a bonusurilor.

Potrivit raportului de evaluare a integrității instituționale, în cadrul întreprinderii au fost acordate premii unice pentru activități care făceau parte din atribuțiile obișnuite ale angajaților, fără a fi demonstrat caracterul excepțional al muncii sau existența unor performanțe individuale deosebite. CNA mai arată că justificările folosite pentru acordarea bonusurilor erau insuficient fundamentate.

Inspectorii anticorupție au constatat și situații în care persoane implicate în procesul de aprobare a premierilor au beneficiat ele însele de aceste recompense, circumstanță care, potrivit raportului, poate genera riscuri de conflict de interese.

Raportul scoate în evidență și acordarea unor sporuri salariale de 30% și 50% unor angajați pentru activități care nu făceau parte din atribuțiile lor de bază, ci țineau de competența altor subdiviziuni. CNA susține că nu a fost demonstrat caracterul de importanță majoră sau de urgență al acestor activități, așa cum prevăd regulamentele interne.

Potrivit evaluatorilor, aceste practici indică o aplicare neuniformă a normelor de salarizare și creează riscul suprapunerii atribuțiilor și al dublei remunerări, cu impact asupra utilizării eficiente și transparente a resurselor financiare ale întreprinderii.