Inteligența artificială urcă în topul surselor de trafic online, dar Google domină în continuare

26 Iul. 2025, 07:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Iul. 2025, 07:36 // Actual //  Ursu Victor

Platformele AI, în frunte cu ChatGPT, generează tot mai mult trafic către cele mai importante 1.000 de site-uri la nivel global, însă Google Search rămâne liderul absolut.

Conform unei analize realizate de Similarweb, în luna iunie 2025, platformele de inteligență artificială au generat peste 1,13 miliarde de trimiteri către cele mai vizitate 1.000 de site-uri din lume, în creștere cu 357% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, Google Search a furnizat nu mai puțin de 191 de miliarde de redirecționări în aceeași lună, dominând autoritar piața, scrie TechCrunch.

Creșterea spectaculoasă a traficului generat de AI este vizibilă mai ales în categoria știri și media, unde editorii online se pregătesc pentru scenariul „Google Zero”, momentul în care Google nu va mai direcționa trafic către site-uri. Potrivit unui raport recent al The Wall Street Journal, sumarizările AI ar reduce semnificativ numărul de click-uri pe linkuri, iar un studiu Pew Research Center arată că doar 8% dintre utilizatori dau click pe linkuri atunci când apare un rezumat AI, comparativ cu 15% atunci când acesta lipsește.

În sectorul media, traficul AI a crescut cu 770% față de iunie 2024, iar printre cei mai favorizați editori se numără: Yahoo (2,3 milioane de redirecționări), Yahoo Japan (1,9 milioane), Reuters (1,8 milioane), The Guardian (1,7 milioane), India Times (1,2 milioane) și Business Insider (1 milioane). De notat este că publicațiile care blochează accesul AI, precum The New York Times, nu beneficiază de acest tip de trafic.

ChatGPT rămâne liderul absolut al traficului AI, generând peste 80% dintre redirecționările către cele mai vizitate 1.000 de domenii, în timp ce alte platforme precum Gemini, DeepSeek, Grok, Perplexity, Claude și Liner completează restul.

În alte categorii, AI trimite trafic semnificativ către platforme precum Amazon (4,5 milioane), YouTube (31,2 milioane), Reddit (11,1 milioane), Wikipedia (10,8 milioane), NIH.gov (5,2 milioane) și Investing.com (1,2 milioane).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Mart. 2026, 16:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Mart. 2026, 16:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Certificatele care atestă producerea energiei din surse regenerabile, dar care nu au fost cumpărate pe piață, vor fi redistribuite furnizorilor de electricitate din Republica Moldova. Decizia a fost luată pe 17 martie, după ce o parte semnificativă a garanțiilor de origine emise pentru energia verde nu a fost comercializată în cadrul proceselor competitive.

Aceste garanții sunt documente electronice care confirmă că energia livrată consumatorilor provine din surse regenerabile. Pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2025, au fost emise peste 111 mii de astfel de certificate.

Întrucât doar o mică parte a fost vândută, restul – 105 701 garanții aferente energiei produse între 1 iulie și 30 noiembrie 2025 – vor fi împărțite furnizorilor, proporțional cu cota deținută pe piața cu amănuntul.

Cea mai mare parte revine Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., care va primi 78 243 de garanții (74,02% din total). S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” va beneficia de 24 610 certificate (23,29%). Restul vor fi distribuite furnizorilor mai mici: S.R.L. „Navitas Energy” – 793 (0,75%), S.R.L. „ML Energy-Group” – 139 (0,13%) și S.R.L. „M.Energy Trading” – 1 916 (1,81%).

Garanțiile au termene de valabilitate diferite, cuprinse între 1 august și 1 decembrie 2026, iar furnizorii vor trebui să le utilizeze în acest interval, conform legislației în vigoare.