Printre cele mai mari investiții se numără cele realizate de Î.M.D.P. „Apă-Canal” Anenii Noi, unde au fost aprobate pentru recuperare peste 7,82 milioane lei, bani direcționați în special pentru extinderea rețelelor de canalizare și contorizare. De asemenea, Î.M. Regia „Apă-Canal-Bălți” va recupera peste 3,97 milioane lei, investițiile fiind orientate spre reabilitarea rețelelor și modernizarea echipamentelor.

Pentru Î.M. „Gospodăria Comunal-Locativă Briceni” au fost aprobate 578,8 mii lei, pentru S.A. „Apă-Canal Strășeni” – 420,3 mii lei, pentru Î.M. „Gospodăria Comunală Rîșcani” – 196,7 mii lei, iar pentru Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Rezina – 140,7 mii lei, fondurile fiind folosite în principal pentru echipamente, lucrări tehnice și instalarea contoarelor.

Sume mai mici au fost aprobate pentru Î.M. „Regia Apă Șoldănești”, care va recupera 23,5 mii lei, și pentru Î.M. „Servicii Comunale Glodeni”, unde au fost acceptate 24,8 mii lei, în contextul unui nivel foarte redus de realizare a planului investițional.

Potrivit ANRE, aceste investiții sunt necesare pentru modernizarea serviciilor de apă și canalizare și vor fi reflectate treptat în tarifele achitate de consumatori.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Mart. 2026, 17:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2026, 17:30 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta de valută de la persoanele fizice a crescut la 95,0% în luna februarie 2026, față de 90,3% în ianuarie, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei.

Evoluția a fost determinată de creșterea ofertei de valută din partea populației, care a ajuns la 242,8 milioane euro, în urcare cu 11,5 milioane euro sau 5,0% față de luna precedentă. În același timp, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a menținut practic stabilă, înregistrând o ușoară scădere de 0,2%, până la 255,7 milioane euro.

bănci şi finanţe
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
bănci şi finanţe
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie