Italia, Olanda și Spania renunță la purtarea măștii în aer liber. De când va fi posibil

22 Iun. 2021, 09:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Iun. 2021, 09:24 // Actual //  MD Bani

Ministrul Sănătății de la Roma a anunțat că, începând de luni, 28 iunie, italienii vor renunța la purtarea măștii în aer liber. De asemenea, Olanda și Spania au anunțat că renunță la masca în aer liber din 26 iunie.

Vor renunța la mască în aer liber doar locuitorii din „zonele albe”, în care răspândirea virusului este scăzută. Până la începutul săptămânii viitoare, toată Italia va deveni „albă”.

Totuși, masca va fi în continuare purtată în locuri aglomerate și în mijloacele de transport în comun.

Incidența infectării este mai mică de 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit datelor din ultimele trei săptămâni. Săptămâna trecută au fost mai puțin de 1.000 de cazuri de îmbolnăvire pe zi.

Peste 50% dintre italieni au fost imunizați cu cel puțin o doză de vaccin. Este cel mai bun procent dintre țările mari ale Uniunii Europene.

Olanda și Spania vor renunța și ele la purtarea măștii în aer liber, din 26 iunie.

Realitatea Live

11 Ian. 2026, 10:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Ian. 2026, 10:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur nu este doar o înțelegere politică, ci un șoc economic cu efecte directe asupra agriculturii din Republica Moldova, avertizează expertul în agribusiness Iurie Rija. Potrivit acestuia, Mercosur – cu o piață de circa 270 de milioane de consumatori – devine un gigant care, prin volum și costuri reduse, va dicta prețurile de referință la bursele europene, inclusiv pe Euronext, de care depinde și piața moldovenească.

Deși produsele agricole din America de Sud sunt cotate la CBOT Chicago în dolari, prețul real pentru regiunea noastră se formează la Euronext Paris. Odată cu eliminarea tarifelor vamale pentru porumb, soia, uleiuri vegetale și șroturi din Brazilia și Argentina, aceste volume vor intra masiv în porturile europene, în special în Spania și Olanda, punând presiune imediată pe cotațiile europene.

„Prețul la Giurgiulești nu se formează în vid. El este Matif minus cost logistic minus marja de risc. Dacă Euronext cade, automat cade și prețul la poarta fermierului din Cahul sau Edineț”, explică Rija.

Un factor-cheie este arbitrajul valutar. În timp ce exporturile Mercosur se fac în dolari, monedele Braziliei și Argentinei – realul și peso – s-au depreciat puternic. Asta le permite fermierilor sud-americani să scadă prețurile în dolari și să rămână profitabili în moneda locală, împingând în jos prețurile globale.

În același timp, navele Panamax care pleacă din portul Santos (Brazilia) au costuri logistice mult mai mici pe tonă decât barjele de pe Dunăre care duc marfa moldovenească spre Constanța. O scădere a tarifelor de navlu oceanic face ca porumbul brazilian să fie mai ieftin în Rotterdam decât cel moldovenesc livrat la CPT Constanța.

Efectul de substituție va lovi direct exporturile Moldovei. Marii procesatori europeni – ADM, Bunge, Cargill – vor compara porumbul din Mato Grosso cu cel din sudul Moldovei și vor alege marfa mai ieftină. Dacă porumbul brazilian ajunge mai ieftin în UE, cererea pentru marfa moldovenească scade, iar „basis-ul” de la Giurgiulești va fi forțat să se ajusteze în jos.

„Moldova nu pierde pentru că produce scump, ci pentru că vinde într-o piață unde prețul marginal e setat de navele Panamax, nu de barjele de pe Dunăre”, subliniază Rija.

O altă vulnerabilitate majoră este uleiul de soia. Argentina, lider mondial la exportul acestui produs, va putea livra cu taxe reduse în UE, afectând direct piața de uleiuri vegetale, inclusiv uleiul de floarea-soarelui, unul dintre pilonii agriculturii moldovenești.

În paralel, costurile de conformare la standardele UE apasă greu asupra fermierilor moldoveni, în timp ce produsele din Mercosur intră pe piață fără aceste costuri ascunse – pesticide mai ieftine, suprafețe uriașe și forță de muncă mai slab remunerată. „UE importă externalități pentru a menține prețuri scăzute la alimente în Berlin și Paris”, avertizează expertul.

Există totuși o potențială pârghie: standardele de mediu EUDR. Dacă Moldova reușește să implementeze rapid sisteme de trasabilitate și certificare „verde”, ar putea obține un premium de 5–10% față de marfa generică sud-americană.

Pe segmentul zootehnic, acordul riscă să lovească indirect și mai dur. Moldova a importat în 2023 carne în valoare de 73,5 milioane de dolari, în principal din Ucraina, Polonia, Spania și Germania. Dacă șrotul din Argentina intră mai ieftin în UE, costul furajelor va scădea, iar carnea europeană va deveni și mai competitivă, invadând piețele periferice, inclusiv Moldova.

„Pentru Republica Moldova, riscul este să devină o victimă colaterală într-un război de miliarde: UE își salvează industria auto și chimică oferind la schimb piața alimentară”, concluzionează Iurie Rija.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!