Lend-lease-ul rămâne în aer: bugetul american pentru 2025 nu include bani pentru Ucraina

12 Dec. 2024, 14:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Dec. 2024, 14:59 // Actual //  Ursu Victor

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat bugetul apărării (NDAA) pentru anul 2025, însă fără includerea programului de tip Lend-Lease pentru Ucraina. Această prevedere, inițial prezentă în proiectul de lege, a fost eliminată, potrivit ambasadoarei Ucrainei în SUA, Oksana Markarova. Ambasadoarea a declarat că diplomații ucraineni continuă să facă eforturi pentru menținerea acestui mecanism, inclus în alt proiect de lege, denumit Stand with Ukraine Act, susținut de ambele partide și camere legislative.

De asemenea, Markarova a menționat că bugetul adoptat nu prevede finanțare pentru Ukraine Security Assistance Initiative (USAI), întrucât suma de 300 de milioane de dolari a fost alocată în avans în bugetul anterior. Per total, NDAA pentru 2025 a fost aprobat de 281 de congresmeni, în timp ce 140 au votat împotrivă (16 republicani și 124 democrați). Documentul urmează să fie analizat săptămâna viitoare de Senat.

Programul de tip Lend-Lease pentru Ucraina a fost semnat de președintele Joe Biden pe 9 mai 2022, cu scopul de a simplifica procedurile pentru livrarea de arme către Kiev. Acest mecanism a fost utilizat anterior doar în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru sprijinirea Marii Britanii și a Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, fără plată anticipată și cu termene extinse de rambursare.

De la începutul invaziei ruse, Ucraina a primit ajutor militar american în valoare de 61,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Pentagonului din 2 decembrie. Ulterior, SUA au anunțat un nou pachet de sprijin militar în valoare de aproape 1 miliard de dolari, ce include muniții pentru HIMARS, drone, echipamente și componente pentru reparații și modernizarea tehnicii de luptă. În plus, pe 10 decembrie, SUA au oferit un împrumut de 20 de miliarde de dolari Ucrainei, finanțat prin activele rusești înghețate.

Totodată, Ucraina își propune să obțină de la partenerii occidentali suma de 126 de miliarde de dolari pentru continuarea războiului în 2025, o valoare semnificativ mai mare față de angajamentele asumate la summitul NATO din Washington, unde s-a stabilit un minim de 43,3 miliarde de dolari.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat anterior că sprijinul occidental nu acoperă nevoile complete ale armatei ucrainene. De cealaltă parte, președintele ales al SUA, Donald Trump, a indicat intenția de a reduce sprijinul oferit Kievului, transferând această responsabilitate către statele Uniunii Europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 14:31
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
17 Apr. 2026, 14:31 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Sistemul de asigurări sociale a acumulat un surplus de peste 1,2 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2026, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale.

În total, în buget au intrat 14,38 miliarde de lei, adică circa 28% din planul anual. Contribuțiile de asigurări sociale au adus 7,01 miliarde de lei, în creștere cu 608,8 milioane de lei sau 9,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Alte venituri au însumat 246,1 milioane de lei, dintre care cea mai mare parte, adică 243,8 milioane de lei, provine din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor IT, în creștere cu 29,9% față de anul trecut.

În același timp, transferurile de la bugetul de stat au constituit 7,12 miliarde de lei. Din această sumă, 4,66 miliarde de lei au fost direcționate pentru plata prestațiilor sociale, iar 2,45 miliarde de lei  s-au folosit pentru acoperirea deficitului de venituri proprii.

Cheltuielile totale au ajuns la 13,14 miliarde de lei, în creștere cu 767,6 milioane de lei sau 6,2% față de perioada similară a anului trecut, majoritatea fiind alocate pentru pensii și alte prestații sociale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!