Liderul celei mai mari bănci americane: Birocrația ucide Europa. Este un continent slab și fragmentat

10 Dec. 2025, 07:59
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Dec. 2025, 07:59 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Directorul general al JPMorgan Chase & Co., Jamie Dimon, a avertizat că Europa se confruntă cu „o problemă reală”, cauzată de birocrația lentă care a alungat afacerile, investițiile și inovația, subliniind că un continent european „slab” reprezintă un risc economic major pentru Statele Unite, scrie Bloomberg.

Declarațiile au fost făcute sâmbătă, la Reagan National Defense Forum 2025, unde Dimon a apreciat unele politici sociale europene, dar a criticat blocajele administrative care, în opinia sa, au împins capitalul și companiile în afara UE. „Europa face lucruri minunate în privința sistemelor de protecție socială, dar a alungat afacerile, investițiile și inovația. Abia acum acestea încep să revină”, a spus el.

Șeful celei mai mari bănci americane a atras atenția că riscul fragmentării Europei este una dintre marile provocări globale. În scrisoarea adresată acționarilor, publicată la începutul acestui an, Dimon a menționat că Europa are „probleme serioase de rezolvat”. Deși a lăudat crearea monedei euro și eforturile continentului pentru menținerea păcii, el a avertizat că reducerea eforturilor militare și dificultățile de a ajunge la consens în interiorul UE amenință stabilitatea Europei.

„Dacă Europa se fragmentează, conceptul de «America First» nu va mai exista. Ne va afecta pe noi mai mult decât pe oricine altcineva, pentru că Europa este un aliat major în toate privințele, inclusiv prin valorile comune”, a spus Dimon, subliniind că Washingtonul ar trebui să sprijine continentul european printr-o strategie pe termen lung. „Avem nevoie de o strategie pe termen lung pentru a ajuta Europa să devină puternică. O Europă slabă este rea pentru noi”, a adăugat el.

Declarațiile vin în contextul în care administrația președintelui Donald Trump a prezentat o nouă strategie de securitate națională, orientată mai mult spre emisfera vestică și protecția internă, descriind Europa drept un continent aflat pe un curs de „ștergere civilizațională”.

În paralel, JPMorgan își intensifică implicarea în sectorul securității naționale. În octombrie, banca a anunțat că va direcționa 1,5 trilioane de dolari în următorii 10 ani către industrii care consolidează securitatea economică și reziliența SUA, cu până la 500 de miliarde de dolari mai mult decât planurile anterioare. Investițiile vor viza lanțurile de aprovizionare și producția avansată, apărarea și industria aerospațială, independența energetică și tehnologiile strategice.

Totodată, JPMorgan va investi până la 10 miliarde de dolari din capital propriu pentru a ajuta anumite companii să se extindă, să inoveze sau să accelereze producția strategică. Dimon a avertizat că este „dureroas de clar” faptul că SUA au devenit prea dependente de surse nesigure pentru minerale critice, produse și capacități de producție.

Separat, Jamie Dimon a lăudat administrația Trump pentru eforturile de reducere a birocrației guvernamentale. „Nu există nicio îndoială că această administrație încearcă să taie din birocrația

Realitatea Live

11 Mart. 2026, 09:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
11 Mart. 2026, 09:31 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

În contextul creșterii tentativelor de fraudă care vizează utilizatorii de servicii mobile banking, Victoriabank implementează noi funcționalități avansate de securitate în aplicația VB24 Mobile. Ele sunt concepute pentru a proteja clienții în situațiile în care persoane rău intenționate încearcă să obțină control asupra telefonului mobil prin intermediul partajării ecranului sau al aplicațiilor care permit accesul de la distanță. Aceste metode sunt utilizate tot mai frecvent în schemele de fraudă digitală.

Astfel, aplicația VB24 Mobile detectează situații potențial riscante, precum:

  • înregistrarea ecranului;
  • partajarea ecranului prin Zoom, Teams, FaceTime sau aplicații similare;
  • utilizarea aplicațiilor de acces la distanță, cum ar fi AnyDesk sau TeamViewer.

Dacă una dintre aceste situații este identificată, aplicația se închide automat pentru a preveni accesul neautorizat la conturile și datele utilizatorului. Ulterior, clientul va fi redirecționat către o pagină de informare de pe site-ul băncii – www.victoriabank.md/fraud-alert. Aceasta nu este o eroare, ci o măsură de protecție a datelor.

Datorită acestor inovații aliniate la cele mai bune practici internaționale de securitate, clienții beneficiază de un nivel suplimentar de protecție în utilizarea serviciilor de banking digital.

Metodele de fraudă devin tot mai sofisticate și implică adesea manipularea utilizatorilor de aplicații de banking pentru a acorda acces la telefonul lor. Prin noile mecanisme de securitate implementate în VB24 Mobile, aplicația poate detecta astfel de situații și poate preveni accesul neautorizat la conturile clienților. La Victoriabank, investim constant în tehnologii care să ofere utilizatorilor un nivel ridicat de siguranță atunci când își gestionează finanțele în mediul digital”, a declarat Veaceslav Furculița, Director Securitatea Informației, Victoriabank.

Tot din motive de securitate, aplicația VB24 Mobile nu va funcționa pe telefoane cu sistem de operare modificat (root) sau pe emulatoare.

Victoriabank reamintește clienților că angajații băncii nu solicită niciodată să le comunice date ale cardului sau coduri OTP. De asemenea, banca nu cere partajarea ecranului telefonului sau instalarea unor aplicații de control la distanță. Astfel de solicitări sunt, cel mai probabil, tentative de fraudă.

În cazul în care suspectează o tentativă de fraudă sau primesc astfel de solicitări, clienții sunt încurajați să întrerupă imediat conversația și să contacteze banca pentru asistență.